Atenție șoferi! Și în acest an, poliția va aplica prevederile Codului Rutier șoferilor care nu schimbă anvelopele de vară cu cele de iarnă la timp, va da amenzi ce vor ajunge până la 2 900 de lei.
Deși nu există o dată anume, la care anvelopele de iarnă sunt obligatorii, datorită condițiilor meteo diferite în anumite regiuni ale țării, totuși este de la sine înțeles că șoferii nu trebuie să uite de instabilitatea vremii, din luna noiembrie. Este responsabilitatea lor înlocuirea anvelopelor astfel încât atunci când drumul are un strat de zăpadă, de gheață sau polei, mașina să aibă deja la roți anvelope de iarnă.
Cum alegi cel mai potrivit moment pentru montarea anvelopelor de iarnă la autovehicul? Șoferii pot ține cont de:
Indiferent de perioada anului, important este ca șoferii care circulă pe drumurile publice acoperite cu gheață, polei sau zăpadă, să aibă mașinile cu anvelope de iarnă.
Ce spune Legea cauciucurilor de iarnă, OG 5 2011:
Legea nr. 195/2002 precizează că toate autoturismele personale, autovehiculele de transport persoane (care au cel mult 9 locuri pe scaune), trebuie să aibă anvelope de iarnă la toate roțile.
Autovehiculele de transport marfă, cu masa totală maximă mai mare de 3,5 tone, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axelor de tracțiune, să aibă lanțuri la aceste roți, ori alte echipamente antiderapante omologate. Această indicație este valabilă și pentru autovehiculele de transport persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul pentru șofer.
Amenzile ajung la 2 900 lei.
Nerespectarea Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, despre circulația pe drumurile publice din Codul Rutier, se sancționează. Șoferii care nu respectă aceste prevederi riscă:
Este important de spus și faptul că în anotimpul de iarnă, presiunea în anvelope va fi mai mică decât vara, dar trebuie menținută constantă pentru ca performanța să fie maximă. De aceea, este bine să se verifice presiunea o dată pe lună, iar dacă nu este optimă, să fie ajustată la valoarea corectă.
În curând trebuie să montați anvelopele de iarnă la mașina dvs.! Înainte ar trebui să verificați dacă modelul de anvelopă este pregătit pentru toate condițiile nefavorabile de iarnă. Dacă anvelopele au atins indicatorul legal de uzură al benzii de rulare (respectiv adâncimea de 1.6 mm) trebuie să le înlocuiți cu altele noi.
Când cumpărați anvelope (noi, folosite, sau second-hand) verificați anul de fabricație (informațiile sunt în codul DOT). Anvelopele nu trebuie să fie mai vechi de 5-6 ani. Cele care au deja 10 ani vechime sunt considerate periculoase și trebuie înlocuite neapărat.
Care sunt cele mai bune anvelope de iarnă? Cu siguranță este bine să alegeți o marcă de anvelope care a trecut testul de frână corespunzător, pe drum cu zăpadă. Oferta la anvelope este foarte mare, șoferii au de unde alege. Specialiștii spun că anvelopele Pirelli, Nokian, Continental, Michelin se încadrează în categoria celor mai bune cauciucuri de iarnă.
Cei care doresc anvelope eficiente, pot alege din gama de anvelope de iarnă de pe Anvelope-Discount.ro care sunt rezistente la uzură, la rulare pe drumuri ude, cu gheață și zăpadă. Gama include anvelope Pirelli, Nokian, Continental, Michelin, dar și alte mărci de anvelope premium, mărci medii și de buget. Pe acest site există anvelope pentru autovehicule, SUV-uri, 4×4, camioane și motociclete. Șoferii pot găsi anvelope de calitate premium, anvelope LT, all-seasons, pentru vehicule 4×4, anvelope de vară și de iarnă, dar și jante din oțel sau aliaj. Produsele se livrează în toată România.
Anvelopele Nokian sunt cele mai apreciate de clienți, mai ales modelele Nokian WR C3, Nokian WR D4, Nokian WR SUV 4, Nokian WR SUV 3. Acestea sunt pregătite pentru toate condițiile de iarnă.
Anvelopele de iarnă Nokian WR Snowproof sunt cea mai bună alegere pentru posesorii de autoturisme din Europa în condiții de lapoviță, gheață, zăpadă. Anvelopele Nokian Weatherproof sunt pentru segmentul All-Weather, o variantă foarte bună pentru a conduce în siguranță și vara și iarna.
Cei care au SUV-uri sau Crossovere pot opta pentru anvelope Nokian WR SUV 4 care oferă siguranță excelentă pe carosabil umed sau acoperit cu lapoviță ori zăpadă. Alte caracteristici ale anvelopelor Nokian WR SUV 4 sunt: stabilitatea maximă, manevrabilitatea foarte bună pe carosabil ud, cu gheață sau zăpadă, durabilitate bună în timp, confort la rulare și siguranță la drum.
Modelul Nokian WR SUV 3 este de asemenea consacrat, deși performanțele sale au fost depășite de modelul Nokian WR SUV 4. Aceste anvelope de iarnă au profilul cu o rețea vastă de caneluri optimizate, de aceea funcționează atât de bine în condiții meteorologice variate, specifice iernii.
Nokian este o marcă care a dovedit de-a lungul anilor performanțe remarcabile în toate condițiile imprevizibile de iarnă.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…