Ce se întâmplă cu mașinile care au numere cu tentă sexuală?

Numerele de înmatriculare se atribuie la rând, în ordine crescătoare. Acesta este compus din indicativul județului sau al municipiului București, numărul de ordine, format din cifre arabe, și o combinație de trei litere cu caractere latine majuscule.

Românii sunt foarte pretențioși atunci când vine vorba despre alegerea numărului mașinii. Aceștia preferă să-și personalizeze numărul, astfel încât acesta să le reflecte personalitatea. Ei bine, aici problema este mai complexă decât vă așteptați și spun asta pentru că românii nu duc lipsă de imaginație. Dacă unii preferă numele mic, alții vor plăcuțe cu numere bizare sau chiar cu tentă sexuală. Însă inventivitatea românilor este îngrădită de niște reguli, pentru că există un Dicționar al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare, care funcționează la nivelul întregii țări și care cuprinde 1528 de  combinații interzise. Printre acestea sunt incluse prescurtările unor instituții precum Poliția Română (POL) sau Camera Deputaților (DEP).

Interzise următoare combinații de litere COY, MUE, PUL, CUR, COW și alte combinații cu conotație sexuală . De asemenea, sunt interzise combinațiile care încep cu litera I sau O, pentru că sunt ușor confundate cu 1 și 0.

Citește pe Miss Auto continuarea articolului

Sursa foto

Doinita Stanciu

Leave a Comment

*

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

o zi

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

o zi

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

6 zile

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

6 zile

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

7 zile

MarineLife – locul în care pasiunea întâlnește profesionalismul în industria nautică de agrement din România

Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…

o săptămână