O veste provoacă agitație printre șoferițele din Rusia. Guvernul a decis ridicarea interdicției care le ținea pe doamne și domnișoare departe de volanul unor autovehicule de mare gabarit. Astfel, acestea vor avea voie să conducă autobuze și camioane începând din 2021.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Rusia a revizuit o listă a profesiilor în care accesul femeilor este restricționat sau complet interzis. Cu această ocazie, autoritatea națională a ridicat interdicția potrivit căreia femeile nu pot deveni șoferi de camioane și de autobuze. În mod surprinzător însă, troleibuzele sunt o excepție.
În sfârșit! Vladimir Putin și-a primit limuzina pe care a așteptat-o 4 ani!
Nu mai puțin de 456 de meserii din 30 de domenii le sunt interzise femeilor în Rusia, o reminescență a legislației din Uniunea Sovietică. Legea încerca astfel, protejarea sănătății și siguranței lor. În anul 2000, Vladimir Putin a adăugat legii mențiunea că femeile pot ocupa posturile până atunci interzise, dacă angajatorul dovedește că mediul este unul sigur pentru ele. Începând cu anul trecut, femeile din Rusia pot conduce și metrouri.
Pe lista meseriile considerate nepotrivite unui angajat de sex feminin se află cele din domeniul >>> Citește continuarea pe missauto.ro.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…