Cel mai aglomerat aeroport din Europa poluează cel mai puțin: Heathrow a cumpărat Nissan LEAF

Debut furtunos pentru noul Nissan LEAF. Aeroportul londonez Heathrow a achiziționat 17 astfel de vehicule electrice. 12 dintre acestea vor opera pe pistă, pentru a ghida operațiunile mașinilor de securitate și vehiculelor care transportă bagaje.

Cel mai aglomerat aeroport al Europei, Heathrow, poluează cel mai puțin. Aproximativ 8000 de mașini operează, la ora actuală, în zona aeroportuară. Managerii aeroportului plănuiesc să facă trecerea completă la propulsie cu emisii reduse sau zero până la sfârșitul anului 2020, încurajându-și partenerii să facă la fel.

“Prin programul Heathrow 2.0, vrem ca aeroportul nostru să devină un lider în reducerea emisiilor în toate sursele de activitate”, spune Peter Leeming, șeful Diviziei de Strategie Operațională.

Heathrow a testat Nissan LEAF și a descoperit că este perfect pentru deplasările pe piste și între terminale. Câteva luni mai târziu, plasa deja o comandă fermă.

Nissan a intrat pe piața vehiculelor electrice în 2010, cu prima generație LEAF. În 2017, compacta niponă rămâne cel mai bine vândut automobil cu emisii zero, 260.000 de unități fiind vândute la nivel mondial. Niponii introduc acum pe piață versiunea cu baterie de […]

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

3 ore

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

o zi

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

o zi

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână