Chevrolet Trax, punctajul maxim de cinci stele în testele EuroNCAP

Noul SUV de mici dimensiuni Chevrolet Trax a primit punctajul maxim de cinci stele din partea organizaţiei independente EuroNCAP (European New Car Assessment Program), care a făcut astăzi publice cele mai recente rezultate ale testelor. Trax este al şaptelea model Chevrolet care primeşte punctajul maxim din partea Euro NCAP, alăturându-se autovehiculelor Aveo, Volt, Cruze, Orlando, Malibu şi Captiva.

În ciuda evaluării modelului Trax conform noilor protocoale mai riguroase ale Euro NCAP din 2013, acesta s-a dovedit a fi unul dintre cele mai sigure autovehicule din segmentul său.

„Designul exterior impunător şi robust al modelului Trax reflectă nivelul înalt de siguranţă pe care îl oferă. Siguranţa este, printre altele, unul din principalele criterii în funcţie de care clienţii aleg un autovehicul sau altul în cadrul segmentului SUV. Suntem mândri de punctajul de cinci stele obţinut în cadrul testelor NCAP, un rezultat care se ridică la aşteptările pe care clienţii le au de la noul nostru SUV de mici dimensiuni, Chevrolet Trax”, a declarat Susan Docherty, Preşedinte şi Director General al Chevrolet şi Cadillac Europe.

Trax a obţinut un rezultat excelent de 94% din punctajul maxim posibil la categoria protecţia adulţilor din cadrul testelor de siguranţă EuroNCAP. Modelul Trax a primit, printre altele, punctajul maxim la testul de impact lateral, asigurând o protecţie optimă, pentru toate zonele corpului. Un rezultat bun a fost obţinut şi la testul de impact frontal, autovehiculul Trax oferind un nivel ridicat de protecţie împotriva leziunilor cervicale datorită scaunelor şi tetierelor reglabile, în eventualitatea unei coliziuni din spate.

La categoria protecţia copiilor, Chevrolet Trax a obţinut un punctaj favorabil la testul de impact lateral şi instalarea sistemelor de reţinere a copiilor. În ceea ce priveşte categoria protecţia pietonilor, EuroNCAP a decis că bara de protecţie a modelului Trax asigură un nivel ridicat de protecţie generală a pietonilor, acordându-i punctajul maxim în acest sens.

La categoria sisteme de asistenţă pentru siguranţă, echipamentele de siguranţă din dotarea standard a modelului Trax – cum ar fi sistemul de control electronic al stabilităţii şi asistentul pentru limitarea vitezei – a îndeplinit cerinţele de testare ale EuroNCAP.

Chevrolet a dus conducerea în condiţii de siguranţă la un nivel superior prin introducerea sistemului Siri Eyes Free. Prin tehnologia Chevrolet MyLink disponibilă la bordul autovehiculului Trax, clienţii care deţin un iPhone compatibil pot transmite o serie de sarcini aplicaţiei Siri, fără a-şi lua mâinile de pe volan, timp în care ei se concentrează asupra drumului.

Modelul Trax le asigură cumpărătorilor o mare parte dintre avantajele unui SUV de dimensiuni normale, dar şi dinamica de conducere şi consumul redus de carburant caracteristice autovehiculelor mai mici. Trax oferă un nivel maxim de versatilitate, de la habitaclul său flexibil şi modern şi tracţiunea integrală activată la cerere până la conectivitatea sporită a Chevrolet MyLink.

Autovehiculul testat de EuroNCAP a fost un model Trax cu nivel de echipare LT şi tracţiune pe puntea faţă, echipat cu un motor diesel cu o putere de 130 cp şi o cilindree de 1,7 l.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână