Porsche România are un șef nou. Este vorba despre un austriac care lucrează pentru Porsche Holding încă de când avea 19 ani. Elmar Geisler va coordona soarta companiei alături de Brent Valmar.
Austriacul Elmar Geisler este noul director general Porsche România. El îi ia locul lui Kurt Leitner, care a fost în funcție pentru o perioadă de patru ani, înainte de a fi numit director general Volkswagen Group Singapore, pentru a coordona operațiunile din Singapore, Malaezia și Brunei.
Geisler a fost director general Porsche Holding în Serbia, Muntenegru, Albania, Kosovo și Macedonia.
„România este una dintre cele mai importante piețe din această regiune, cu un mare potențial de creștere, în special, pe segmentul de mobilitate electrică. Avem în față o perioadă de transformări majore pentru întreaga industrie auto, iar în rolul de director general Porsche România, alături de domnul Brent Valmar, ne vom concentra asupra ofensivei electrice, dar și asupra dezvoltării rețelei distribuitorilor și a îmbunătățirii serviciilor oferite clienților”, sunt planurile lui Elmar Geisler.
Ce șefă frumoasă are Mercedes! Ea conduce departamentul de marketing al companiei
„Sunt convins că experiența și calificarea sa vor contribui la consolidarea poziției de lider a Porsche România în rândul importatorilor auto. Ne dorim să participăm la transformarea parcului auto local prin promovarea celor mai avansate tehnologii, cu impact nul asupra mediului înconjurător”, spune Brent Valmar, director general Porsche România.
Elmar Geisler se află în companie încă de când era pe băncile facultății. Acesta a ajuns în departamentul de marketing al brand-ului Audi în anul 2000. Trei ani mai târziu, a fost numit director general Stoddard Imported Cars din Statele Unite. A revenit în Europa în 2005, pentru a ocupa poziția de director regional Porsche Inter Auto, înainte de a ajunge director general al filialelor Porsche Holding din Macedonia, Kosovo, Albania, Serbia și Muntenegru.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…