Citroen C5 X are un preț de pornire de 31.500 euro

Citroen a anunțat prețurile pentru noul model C5 X pe piața din România. Versiunea cu motor termic pornește de la 31.500 euro (TVA inclus), în timp ce varianta PHEV are un preț de 45.000 euro.

Modelul crossover Citroen C5 X a fost prezentat oficial în luna aprilie a acestui an, fiind o nouă interpretare a modelului de clasă medie. Spre deosebire de generația anterioară, noul C5 X este mai degrabă un mix între crossover și shooting-brake.

Citroen C5 X vine în România

Importatorul în România pentru marca Citroen a comunicat prețurile pentru noul model, acestea pornind de la 31.500 euro (TVA inclus) pentru varinata echipată cu motor pe benzină de 1.2 litri și 130 CP, în timp ce modelul cu motor 1.6 de 180 CP are un preț de 35.900 euro.

Citroen C5 X va fi disponibil și în versiune plug-in hybrid, sistemul folosind motorul pe benzină de 1.6 litri și un motor electric pentru un total de 225 CP. Prețurile încep de la 45.000 euro pentru echiparea Feel Pack și pot ajunge la 47.500 euro pentru echiparea Shine.

Dimensiunile exterioare sunt 4805 mm lungime, 1865 mm lățime și 1485 mm înălțime, și astfel C5 X este mai lung, mai lat și mai scund decât un Volkswagen Passat Variant. De asemenea, ampatamentul de 2785 mm promite o stabilitate bună și un confort pe măsură. C5 X plug-in hybrid vine cu suspensie adaptivă Citroen Advanced Comfort, cu trei moduri de funcționare. Aceasta asigură nu numai confort superior, ci și control mai bun pe viraje. Variantele standard ale lui C5 X vin cu suspensie Citroen Advanced Comfort.

Noul model Citroen C5 X va fi disponibil în România începând cu prima parte a anului 2022.

Via Citroen.ro

Dragoș Băltățeanu

Leave a Comment

*

Interesul europenilor pentru masinile electrice atinge niveluri record: Ce dezvaluie noul sondaj european

Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…

o oră

(A) Anvelope noi versus second hand: alege informat

Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…

o oră

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

3 ore

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

o zi

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

2 zile

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile