Ordonanta gratiere. Controversatul Ordin emis de Guvernul Grindeanu aduce, pe lângă prevederile referitoare la Codul Penal, și o serie de modificări surpriză ale Codului Rutier.
Astfel, în textul Ordonanței de Urgență adoptată aseară, se strecoară și un articol ce reglementează conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
OUG privind grațierea pune în aplicare o decizie a Curții Constituționale din 2014, potrivit căreia alcoolemia nu mai poate fi stabilită decât în raport cu momentul săvârşirii faptei și nu “la momentul prelevării probelor biologice”.
Conform articolului 336 din Codul Penal, era incriminată fapta conducerii pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Formularea “la momentul prelevării mostrelor biologice” a fost considerată neconstituţională de Curtea Constituțională, Ordonanta gratierii legiferând modificarea adusă de Curte. CCR explica la momentul anunțării verdictului că sintagma plasează consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Această condiţie constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei inculpatului în vederea tragerii la răspundere penală, se arata în motivarea Curţii.
Ordonanţa de urgenţă adaugă şi un nou aliniat în Codul penal, care incriminează consumul de alcool sau stupefiante de la momentul producerii unui accident până în momentul recoltării probelor biologice. Excepţie fac medicamentele administrate sub supraveghere medicală.
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…
Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…
În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…