Industrie auto

Concedieri pe bandă rulantă la Ford

Continuă concedierile la Ford. 7.000 de angajați trebuie să dispară din lista e personal a companiei. Acest lucru echivalează cu 10% din forța de muncă pe care producătorul american o deține la nivel global.

Ford demarează planurile de restructurare, cu termen de finalizare în toamna acestui an. Astfel, angajații au fost anunțați prin intermediul unui email că Ford trebuie concedieze un număr uriaș de persoane. Planul include și plecările voluntare, și pensionările, dar și posturile pe care constructorul american intenționează să le desființeze. Ford nu va ține cont de perioada pentru care au fost încheiate contractele de muncă și nici dacă acestea sunt semnate pe perioade nedeterminate.

Cel puțin 800 de persoane concediate vor fi din uzinele aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar și nu meroase posturi din America de Sud.

Nu există însă informații referitoare la situația uzinei Ford de la Craiova, dar sunt șanse mici ca aeasta să fie vizată, având în vedere că, la ora actuală, acolo se fac angajări pentru a spori capacitatea de producție.

În România, se va construi și noul SUV Puma, acesta fiind al doilea model după Ecosport care va vedea lumina zilei acolo.

Puma va concura cu Volkswagen T-Cross, Nissan Juke, Renault Captur și SEAT Arona.

Divizia financiară a companiei estimează că astfel, se vor face economii anule care se ridică la 600 de milioane de dolari (aproximativ 500 de milioane de euro).

Procedura de concediere în masă a demarat în noiembrie anul trecut, dar durează mai mult decât și-ar fi dorit angajatorul. CEO-ul James Hackett susține că 2019 este “un an de acțiune”.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile