Concursul ”Cel mai 4×4” și-a desemnat câștigătorii

Competiția ”Cel mai 4×4”, desfășurată pe 11 și 12 iunie, și-a desemnat premianții. Marele câștigător al concursului ajuns la a XVI-a ediție, a fost Suzuki Vitara S. Să vedem, însă, învingătorii pe categorii.

…și să începem cu marele campion, care, deși a fost lansat în 2015, a ajuns în showroom-urile din România în acest an: Suzuki Vitara S. Acesta a depășit modele cu bune capacități off-road, precum Dacia Duster, Renault Kadjar, Mitsubishi Outlander, Honda CRV și Kia Sportage. Este pentru prima dată când Suzuki obține acest titlu, punctând la capitolul performanțe on și off-road, motor (1,4 turbo, benzină), confort și un bun raport între preț și echipare.

Este un titlu care ne onorează, „Cel mai 4×4 SUV” fiind cel mai important premiu din România pentru un model cu tracțiune integrală. Astfel, după o serie de premii obținute la nivel internațional, Suzuki Vitara, în echiparea S, primește și recunoașterea națională din partea jurnaliștilor de specialitate. Se confirmă astfel că programul de dezvoltare a noilor tehnologii este un succes, iar Vitara este o referință în ceea ce privește comportamentul on și off-road. Suntem mândri că Vitara S a obținut acest premiu într-o companie atât de selectă și le mulțumim organizatorilor competiției „Cel mai 4×4 SUV” pentru ocazia de a demonstra că modelul Vitara S este liderul momentului la categoria SUV”, a declarat Alin Radu, Director General al Suzuki România.

La categoria ”Cel mai 4×4 SUV Premium”, Mercedes Benz GLC l-a depășit pe britanicul Range Rover Evoque, care a mai obținut premii la edițiile anterioare ale competiției.

 

Bazându-se strict pe capacitățile în teren accidentat, juriul a decis ca Jeep Grand Cherokee, cu nivelul de echipare Overland, să învingă în clasa ”Cel mai 4×4 Off-Road”. Deși nu pare destinat escapadelor off-road, garda la sol impresionantă, sistemul inteligent de tracțiune integrală și confortul suveran în regim off-road l-au propulsat în top. Interesant: Grand Cherokee și-a depășit frații mai adaptați acestui gen de teren, pe Wrangler și Renegade, precum și pe Nissan Navara și Isuzu D-Max.

La competiția destinată pick-up-urilor, Nissan Navara NP300 l-a învins pe fostul campion, Isuzu D-Max. El a punctat la ținuta de drum, prestațiile în regim off-road și calitatea materialelor. Nu degeaba a fost desemnat în acest an ”International Pick-up of the Year 2016”.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile