Noutati auto

Mi-am configurat cel mai tare Ferrari F80

Ferrari tocmai a lansat noul model-vedetă: F80. Pentru că mă lupt zilnic să devin miliardar, m-am jucat cu configuratorul acestuia și iată ce bijuterie mi-am creat!

Ferrari îl numește „supercar”. Tu poți să-i spui fără rezerve „hypercar”, pentru că cifrele îl plasează ușor în vârful acestui segment ultra-exclusivist. Să luăm doar o valoare: 0-200 km/h în 5,75 s, cu precizie de sutime. S-ar fi putut și mai repede, dar atât i-a permis lupta pe care puterea și aderența au dus-o cu inerția.

Are patru motoare, dintre care cel mai spectaculos este cel pe benzină: 3.0 litri, 900 CP, adică 300 CP/l. Mare parte din motor reprezintă o „copie” a celebrului 499P, care a câștigat în 2023 și 2024 cursa de 24h de la Le Mans. Acestuia i se mai adaugă două unități electrice pe puntea față și una intercalată în lanțul cinematic al motorului termic. Toate mai adaugă 300 CP.

Frânele sunt unice în rândul modelelor cu drept de circulație pe stradă. Împreună cu Brembo, Ferrari a dezvoltat elemente de fricțiune ce onțin fibre lungi de carbon. Acestea le dublează rezistența mecanică și cresc de trei ori conductivitatea termică. Celula de siguranță și zona centrală a plafonului sunt realizate din fibră de carbon. Cele două sub-cadre din față și spate sunt confecționate din aluminiu și prinse în structura de rezistență prin șuruburi din titan.

Ferrari-ul F80 din garajul meu

Toate exemplarele sunt deja vândute. Totuși, Ferrari a lăsat online configuratorul pentru ca săracii cu aspirații de miliardari să se simtă bine. M-au țintit perfect!

Așadar, cum arată pentru mine F80-ul ideal? În primul rând, trebuie să fie vopsit într-o culoare care să trișeze convenționalul. Să instige. O culoare precum acest British Racing Green (sau Green Jewel, așa cum îi spun italienii). Aceasta ar trebui asezonată cu restul culorilor drapelului Italiei și cu elemente închise la culoare, precum fibra de carbon.

La interior, pentru a se asorta ideal cu verdele caroseriei am ales un galben Modena pentru Alcantara. Scaunul retras al pasagerului va rămâne negru. Am ales să adaug accente pe scaun și centuri de siguranță roșii, pentru tușa tipică mărcii.

➡ Poți să-l configurezi pe al tău apăsând aici! 💡

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

iCAUR a prezentat la Beijing conceptul ROBOX și SUV-ul V27

Salonul Auto de la Beijing 2026 a fost scena pe care iCAUR și-a prezentat cele…

5 ore

De la supercaruri la SUV-uri: inspirație BYD prin tehnologie la Salonul Auto de la Beijing

BYD, cel mai mare producător din lume de autovehicule cu energie nouă, a prezentat o…

6 ore

Chery Tiggo 7 HEV, de la 26.990 euro

Modelul de segment C, disponibil până acum cu o singură formă electrificată, plug-in hybrid, a…

3 zile

Ulei pentru motoare diesel și pe benzină: care sunt diferențele tehnice?

Alegerea uleiului potrivit influențează direct funcționarea motorului, consumul și intervalele de service. Diferențele dintre uleiurile…

3 zile

Scumpirea carburanților și infrastructura de încărcare încă limitată readuc în discuție soluțiile de tip REEV

Creșterea prețurilor la carburanți și dezvoltarea încă inegală a infrastructurii pentru vehicule electrice continuă să…

4 zile

Kia Sportage Black Edition – ediția specială va fi disponibilă și în România

Kia a anunțat că viitoarea ediție Sportage Black Edition va fi oferită la vânzare în…

5 zile