Cora inaugurează două stații de încărcare cu curent

Iată că modelul pornit de lanțul de magazine Kaufland ia amploare. Cora a anunțat azi că a instalat două stații de încărcare în parcările a două magazine ale lanțului.

Astfel, dacă tot dați o tură prin magazin, puteți alimenta între timp și acumulatorii mașinii. Momentan numai în parcările din Lujerului, București și Brătianu din Constanța. În viitor, însă, fiecare dintre cele 11 magazine ale rețelei din România va dispune de propria stație de încărcare pentru mașinile electrice!

 

Startul a fost dat de lanțul de magazine Kaufland care, în parteneriat cu Renovatio, a deschis câteva stații de încărcare în diverse zone din țară. În curând, numărul lor va ajunge la 10, fiind situate în Arad, București, Constanța, Deva, Pitești, Sebeș, Sibiu, Timișoara și pe A2 București – Constanța.

 

Nici Cora nu se lasă mai prejos, completând această rețea cu încărcătoare aflate în orașele în care dispune de magazine: Cluj, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Bacău, Ploiești, București (3 locații) și Constanța (două locații).

Iată că rețeaua de încărcare cu curent din România începe să prindă formă. Mai avem mult, însă, până să ajungem la nivelul țărilor din vest. Totuși, să felicităm orice efort și să nu fim cârcotași: atâta vreme cât lucrurile se îndreaptă în direcția corectă, putem fi mulțumiți. Iar în spiritul tipic românesc, dacă nu găsiți loc la priză, nu strică să aveți o triplă în portbagaj… În plus, mă întreb: de câte ori vom găsi locurile de încărcare cu curent ocupate de mașini cu motoare termice, după moda ocupării nejustificate a locurilor de parcare pentru persoanele cu handicap?

Sursa informației: Profit

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Pentru majoritatea europenilor, „mașină” a devenit sinonim cu „SUV”

Piața auto europeană a suferit o transformare semnificativă în ultimii ani, SUV-urile ocupând locul central.…

5 ore

Cele 7 finaliste European Car Of The Year 2026

După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…

2 zile

BYD va deveni, la finalul lui 2025, lider mondial al vânzărilor de mașini electrice

Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…

2 zile

ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 4,9% în primele 11 luni din 2025

Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…

o săptămână

Angajații Dacia vor avea noi majorări salariale și prime în 2026

Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…

o săptămână

Record Renault electric: peste 1000 km fără încărcare. Consum mediu: 7,8 kWh/100 km

Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…

o săptămână