Noutati auto

Coupe fuel cell de 15.000 de euro, cu 400 km autonomie

Acesta este SLRV. Este un coupe fuel cell, care promite o autonomie de 400 km și are un preț estimat la 15.000 de euro. Îl vom vedea săptămâna viitoare, la IAA Munchen.

SLRV este un nume cam impersonal. De fapt, este un acronim de la Safe Light Regional Vehicle. Și e light. Ușor de tot. Caroseria sa este realizată dintr-un sandwich cu plastic la interior și metal la exterior. Astfel, cântărește numai 90 kg! La fel, și zonele frontală și posterioară sunt realizate prin aceeași metodă și se deformează controlat în caz de impact. Cât despre celula de supraviețuire, aceasta este întărită cu un inel care înconjoară habitaclul. Greutatea totală a vehiculului de 3,8 m lungime este de 450 kg.

Micuțul coupe fuel cell este antrenat de un sistem ce produce 25 kW (34 CP). Rezervorul are un volum de 39 de litri și poate ține 1,6 kg de hidrogen, la 700 bar. Energia produsă de pila de combustie alimentează o baterie de 8,5 kW. Viteza maximă a lui SLRV este de 120 km/h, iar autonomia atinge 400 km. Întreg sistemul de propulsie este mai ușor decât unul electric clasic.

Energia care nu este folosită pentru deplasare, nu se pierde în totalitate. O parte din ea este utilizată de sistemul de aer condiționat. Acesta lucrează mai puțin, datorită izolării excelente a panourilor sandwich ale caroseriei.

Avantajele acestui coupe fuel cell

Vehiculul este destinat utilizării urbane și extraurbane, pe rute scurte și medii. Este ideal pentru serviciile de car-sharing, pentru că alimentarea cu hidrogen durează la fel de puțin ca cea cu benzină, iar emisiile sunt zero. Numai să găsești stații de încărcare. Cât despre costul de achiziție, acesta va fi de aproximativ 15.000 de euro.

Coupe-ul este dezvoltat de DLR (Centrul Aerospațial German) și a fost ptoiectat de ingineri de la 12 centre de dezvoltare. Acesta este unul dintre cele trei vehicule din flota DLR care vor intra în curând în producție. Le vom vedea la IAA din Munchen, începând de luni, 4 septembrie.

via dlr

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile