Noutati auto

Cresc salariile la Dacia. Câți bani primesc angajații?

Cresc salariile la Dacia. Angajații care au amenințat că vor intra în grevă vor primi bani în plus lună de lună. Sindicatul muncitorilor de la Mioveni a ajuns la o înțelegere cu cei din conducere, în vederea semnării contractului colectiv de muncă pe 2019.

Astfel, angajații vor primi 400 de lei la salariu, începând cu luna aceasta, și încă 80 de lei începând cu octombrie, suma totală fiind de 480 de lei brut. Contractul colectiv de muncă aferent anului 2018 expirase luna trecută.

Salariații vor primi în continuare prime de vacanță și de sărbători, dar și recompense financiare de până la 1.600 de euro, anunță epitesti.ro.

“Pe noi ne-a interesat creșterea salarială, a fost obiectivul pe care l-am îndeplinit și acum la Dacia se lucrează din plin”, a fost declarația vicelideruilui Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache.

Creșterea salarială solicitată inițial de angajații constructorului de la Mioveni a fost de 1.000 de lei brut, salariul minim ajungând astfel la 3.200 de lei. Oferta primită de la administrația companiei a fost însă departe de solicitarea acestora: 250 de lei începând cu luna aprilie și încă 50 de lei începând cu octombrie. Nemulțumit de propunerea de luna trecută, sindicatul a amenințat cu greva.

Șefii trebuie să rezolve încă o nemulțumire a a celor care lucrează la Mioveni. Aceștia s-au plâns de calitatea slabă a mâncării servite la prânz și au dus tăvile la ușa birourilor directorilor companiei. Și directorul general Cristophe Dridi ar fi primit, conform informațiilor furnizate de epitesti.ro, o astfel de porție.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile