Este greu să găsim evenimente / competiții europene cu o tradiție și continuitate atât de mare. Au fost 61 de ani de istorie neîntreruptă, de la primul câștigător – Rover 2000 / 1964 – până la cel mai recent – Renault Scenic / 2024. De 61 de ani, elita presei auto europene alege câștigătorul acestui trofeu mult așteptat atât de mărcile auto prezente în piața europeană, cât și de publicul larg.
După acceptarea României în elita presei auto europene – juriul Car Of The Year și participarea la primele evenimente dedicate COTY, este firesc să vă ținem la curent cu evoluția acestei competiții.
Modele eligibile
În primul rând, pentru că de cele mai multe ori întrebările voastre sunt de genul “dar de ce nu a fost luat în considerație și modelul X?”, trebuie explicat ce înseamnă model eligibil. Prima condiție este să nu fi fost pe lista anului anterior. Apoi, să fie în vânzare în cel puțin 5 țări europene, dintre care două piețe majore (Germania, Franța, Italia, Regatul Unit, Spania) până la data de 31 decembrie a anului curent. Asta înseamnă să avem liste de prețuri publice și comenzi acceptate de importatori și dealeri. O altă condiție este ca majoritatea membrilor juriului să fi avut posibilitatea de a testa modelul respectiv înainte de a vota lista finalistelor.
Firesc, membrii juriului sunt invitați să testeze printre primii noile modele, de multe ori în cadrul unor evenimente exclusive, dedicate COTY.
De departe, cel mai important și consistent test este cel din Danemarca, de la Tannis, organizat de colegii noștri din Nord (este vorba despre ziariștii auto din Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda, membri în Juriul Car Of The Year) de 46 de ani. Am fost la Tannis 34 de membri ai juriului COTY, bucurându-ne de o ocazie unică să ai la dispoziție, alături, modele total diferite, de la cel mai mic Hyundai Inster la masivul Toyota Land Cruiser, de la citadinul Suzuki Swift la sportivul Porsche Macan, de la motoare clasice de 1.2 litri la cele mai sofisticate propulsii electrice, de la modele convenționale la modele venite din viitor… În aceste condiții, ne-am bucurat ca niște copii de fiecare și am încercat să parcurgem cât mai mulți kilometri cu fiecare, în condiții variante, pentru a le înțelege.
Am avut situații diferite, de la modele pe care le știm deja de ceva timp (nu au nicio vină pentru asta) și pe care le condusese deja aproape toată lumea, la premiere mondiale pe care a fost bătaie la programarea testelor. Aceste premiere mondiale au fost la Tannis exclusiv pentru membrii juriului COTY, urmând să fie prezentate în săptămânile viitoare, multe dintre ele la Salonul Auto de la Paris. Ca urmare avem embargouri până în 11 noiembrie (Kia EV3 cu specificația europeană).
Am avut la dispoziție și marci / modele care nu sunt încă distribuite în România, ca Byd Seal, Lotus Emeya, Nio EL8, Polestar 3 și 4 sau Xpeng G6. În același timp, m-am bucurat pentru prezența pe lista modelelor eligibile a două mașini produse în România – Dacia Duster și Ford Tourneo Courier.
O altă posibilitate de a testa modelele eligibile este în cadrul testelor naționale, fiecare la el acasă.
Finaliste
Din lista de modele eligibile, membrii juriului vor alege cele 7 finaliste, până în data de 13 noiembrie 2024. Până atunci, fiecare mai are timp să testeze modelele pe care încă nu le-a condus.
Foarte simplu, fiecare jurat alege 7 finaliste și sunt declarate finaliste primele 7 care obțin cele mai multe nominalizări. Firesc, există și o procedură de departajare în caz de egalitate.
În 15 noiembrie va fi publicată lista finalistelor.
Câștigător
Votul final va fi dat într-o sesiune specială de teste organizată pentru membrii juriului la Bruxelles, în perioada 08-09 ianuarie 2025, iar rezultatul va fi anunțat în 10 ianuarie, la Salonul Auto de la Bruxelles.
Este foarte interesant faptul că, oarecum firesc, este o mare diferență între ideile de vot ale juraților, în funcție de zonele din care vin.
Până acum am identificat 3 mari tendințe / zone:
Aveți aici lista modelelor eligibile pentru titlul de Car Of The Year 2025. Vom publica în zilele următoare câteva detalii tehnice, plusuri, minusuri + rezultatul de la testul elanului pentru o mare parte dintre nominalizate.
Lista preliminară a modelelor eligibile, oct 2024
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…