Citroen aniversează 100 de ani de existență și pregătește un concept surpriză pentru Salonul Auto de la Geneva. Anul trecut, constructorul francez își anunța intențiile de a construi chiar două astfel de studii aniversare.
O serie de teasere făcute publice de francezi confirmă intențiile prezentate anul trecut. Într-un clip promoțional, CEO-ul companiei, Linda Jackson, dezvăluie planurile constructorului.
“Anul 2019 este momentul pentru noi soluții de mobilitate. Iar primul concept reprezintă vizunea noastră asupra mobilității urbane, în timp ce al doilea va fi orientat către ultra-confort”, explică Jackson.
Vor fi într-adevăr două concepte, dar numai primul va fi prezentat luna viitoare la Geneva. Citroen îl păstrează pe cel de-al doilea pentru Salonul Auto de la Paris, programat în luna octombrie.
Salonul Auto de la Geneva – TOATE PREMIERELE
Este imposibil de ghicit din imagini detalii referitoare la conceptul pe care îl vom vedea în martie, dar putem identifica blocuri optice cu tehnologie LED și un design avangardist.
Tranziția către o mobilitate sustenabilă nu mai este doar un concept teoretic discutat la nivel…
Să dăm cărțile pe față: nimeni nu vrea să cumpere un cauciuc uzat în adevăratul…
BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…
Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…
Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…
Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…