Pentru lipsa unei roviniete valabile, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării. În cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege, contravenţia se prescrie.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 9 din Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri naţionale din România. Actul normativ a fost adoptat anterior de Senat, iar acum se află la promulgare.
Potrivit proiectului de lege adoptat, pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunica contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării. În intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului-verbal de constatare, nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul.
Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…