Cum se camuflează o mașină, varianta hardware

Dacă, la fel ca noi, te-ai întrebat dintotdeauna care este procesul prin care se camuflează o mașină, acest video publicat de BMW în care o Seria 5 GT pre-producție este îmbrăcată în niște haine noi în care nici mama ei n-ar mai recunoaște-o.

Trebuie să recunosc că nu am acordat niciodată prea multă atenție camuflajului. Am considerat mereu că nu e nicio filosofie să strici ceva, să pui niște lucruri de-a valma astfel încât munca designerilor să fie complet anulată în ochii celor care s-ar întâmpla să vadă mașina pe stradă.

Ei bine, ca de atâtea multe alte ori, m-am înșelat.

Mașina nu e acoperită cu niște bucăți de plastic recuperate la nimereală din containerul pentru reciclat, ci urmează un proces asemănător celui de proiectare a caroseriei adevărate. Totul începe într-un program de proiectare 3D, unde fiecare panou ce urmează să fie folosit prinde formă în mediul virtual. Urmează etapa în care schițele trec de pe ecranul calculatorului pe podeaua atelierului sub forma unor panouri din plastic ușor, material ales pentru a afecta cât mai puțin performanțele mașinii.

Ce a venit pe urmă a fost un mic șoc pentru mine: panourile sunt fixate la locurile lor prin cel mai rudimentar mod cu putință care implică niște șuruburi autoforante și o șurubelniță electrică. Rezultatul final arată ca o mașină, însă nu arată deloc precum mașina care se află dedesubtul camuflajului. Practic, cei responsabili cu camuflarea prototipului ar putea oricând să se angajeze la o firmă de tuning care creează body kituri pentru modelele deja existente.

La interior, bordul și consola centrală sunt acoperite și ele cu o husă semi-rigidă dintr-un plastic mai moale (sau cauciuc mai tare) cu orificii în locurile unde contează, însă aici nu sunt folosite șuruburile, ci o metodă mai puțin intruzivă: capsele.

Câteva folii de autocolant completează procesul de mascare acolo unde plăcile solide nu aveau ce să caute și mașina e gata să iasă în fața fotografilor spion fără nici cea mai mică grijă. Singura problemă ar fi că… arată mai bine decât o Seria 5 GT fără camuflaj, deci e posibil să fi dat speranțe false publicului cu privire la felul în care urma să arate modelul final.

Vlad Mitrache

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile