Dacia în pericol? Renault dă startul producției în China

Renault a confirmat startul producţiei de maşini în China. Primul model asamblat la Wuhan, în centrul țării, va fi SUV-ul Kadjar, însă, lista va fi extinsă în viitor cu un alt crossover. Să fie acesta un semnal de alarmă și pentru uzina Dacia de la Mioveni?

Renault a semnat încă din 2013 un memorandum de înţelegere cu firma chineză Dongfeng Motor Group privind producerea pe plan local a unui volum anual estimat la aproximativ 200.000-300.000 de maşini. Primul model produs în țara Marelui Zid, Kadjar, va acoperi 150.000 de unități, restul volumului fiind dedicat unui alt crossover de segment D.

Investițiile totale Renault la Wuhan se ridică la 1,2 miliarde de dolari, numărul curent de angajați ai fabricii ce se întinde pe o suprafață de 95 hectare fiind estimat la 2.000 de oameni.

Donfeng nu se află la primul parteneriat de acest gen, compania chineză, controlată de stat, construind în condiţii similare maşini pentru Nissan, Honda şi concernul PSA Peugeot-Citroen. Producătorii auto din afara ţării nu au voie să producă propriile modele în China fără încheierea unui joint-venture cu o firmă locală.

Prin parteneriatul cu Dongfeng, Renault speră să acapareze o felie mai consistentă din piața chineză, dominată încă de General Motors (3,6 milioane vehicule). În prezent, modelele Renault sunt importate, compania livrând anul trecut 15.850 de maşini, ceea ce se traduce printr-o înjumătățire a vânzărilor comparativ cu 2014.

Nici cota de piață nu a fost prea generoasă, cifrându-se la 0,1%, dar francezii țintesc deja o amplificare, pe termen mediu, a acesteia până la 3,5%. Per total, în 2015, au fost comercializate peste 24,6 milioane de vehicule în China, în creștere cu numai 4,7% față de 2014.

Ce semnificație ar putea avea, însă, noua uzină Renault din China pentru Dacia și fabrica de la Mioveni? Pe termen scurt, este puțin probabil ca francezii să ia în discuție mutarea producției în Asia, fie și parțial, cu atât mai mult cu cât salariile chineze au urmat o pantă ascendentă în ultimii ani, iar creșterea pieței locale s-a domolit față de anii de “boom” 2013-2014.

Pentru volumele modelelor Dacia, startul producției în China ar putea fi, totuși, de bun augur, intrarea teoretică pe piața din China urmând să amplifice și mai mult ponderea acestora în vânzările globale ale grupului Renault-Nissan.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile