Vești bune pentru angajații Dacia. Spre deosebire de Ford Craiova, producătorul de la Mioveni va acorda necondiționat angajaților săi sume compensatorii pentru ca salariul net să rămână același și in 2018.
Astfel, Dacia a luat decizia ca începând cu 1 ianuarie 2018 să plătească compensații salariale lunare de 20%, efectele Ordonanțelor de Urgență Nr.79/2017 și Nr.82/2017 referitoare la transferul obligațiilor sociale de la angajator la salariat să fie nule în cazul muncitorilor de la Mioveni. În prezent, numărul angajaților Dacia în România este de 14.000.
„Urmare a aplicării Ordonanțelor de Urgență Nr. 79/2017 și Nr. 82/2017 referitoare la transferul obligațiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie. Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20% astfel încât salariul net să rămână la același nivel. Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018”, au declarat reprezentanții Dacia.
În schimb, Ford Craiova spune că „transferul contribuțiilor de la Angajator la Angajat nu este o obligație pentru companie, deoarece aceasta nu este prevăzută în Ordonanța emisă de Guvern”. Firma americană condiționează acordarea de compensanții salariale care ar urma să acopere scăderea sumelor nete primite de angajați prin semnarea unui Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe doi ani și nu pe un an, așa cum se întâmpla până acum.
„Decizia Companiei este de a transfera contribuțiile de la Angajator la Angajat în salariul de bază, numai dacă Compania și Sindicatul vor avea un Acord pe doi ani în vigoare la sfârșitul lunii decembrie 2017”, anunță Ford Craiova, printr-o comunicare internă, adresată angajaților.
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…