Daimler va investi peste 10 miliarde de euro în dezvoltarea de noi mașini electrice, produse sub viitorul sub-brand dedicat Mercedes-EQ.
Astfel, până în 2025, noul sub-brand rezervat în exclusivitate modelelor EV va reuni 10 mașini electrice Mercedes-EQ și Smart, construite pe o nouă platformă modulară. Până în 2020, Mercedes va avea deja cel puțin patru modele electrice în gama sa. Planul a fost reconfirmat de Thomas Weber, șeful departamentului de dezvoltare de la Mercedes-Benz.
Dezvoltată special pentru vehicule electrice, platforma MEA (Modular Electric Architecture) este construită din oțel, aluminiu și carbon și poate fi adaptată pentru orice segment și pentru orice dimensiuni: ampatamentul, ecartamentul și toate componentele sistemului de propulsie, în special bateriile, sunt variabile grație sistemului modular, care poate da naștere oricărui tip de mașină, de la SUV-uri la limuzine.
Bateria este integrată în podeaua vehiculului, între punți. Puterea grupului propulsor poate ajunge la o valoare maximă de 300 kW (402 CP), 700 Nm, iar autonomie va oscila între 500 și 600 km. Bateria litiu-ion are o capacitate de 70 kWh și este furnizată de sucursala Daimler German Accumotive.
Primul model dintre cele patru electrice construite pe noua platformă MEA va fi Generation EQ, un SUV de dimensiunile lui GLC – programat să ajungă în showroom-urile Mercedes în 2019. Acesta va fi produs la Bremen, alături de actualul GLC (MAI MULTE DETALII AICI).
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…