Daimler Trucks a primit Trofeul European pentru Excelență 2015

Daimler Trucks, divizia de camioane a gigantului auto german, a câștigat Trofeul pentru Excelență în comunicare, la categoria “Auto și Transport”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Stockholm, în Suedia.

Primul camion care beneficiază de capacitatea a rula autonomy, Freightliner Inspiration Truck, a fost cel care a reprezentat cu onoare brand-ul, obținînd premiul pentru premiara sa care a avut loc în Statele Unite.

Mercedes-Benz a pus în scenă un veritabil spectacol în luna mai, la premiera mondială a camionului: barajul Hoover de pe râul Colorado, o construcție cu o suprafață de 39.000 de picioare, a fost luminat de către 60 de proiectoare, în momentul în care camionul a pornit în călătoria inaugurală pe șoseaua de deasupra barajului. Puterea totală a luminii a fost de 1,17 milioane de lumeni (322,917 de lucși), cea mai mare înregistrată vreodată pentru o proiecție, Daimler câștigînd astfel un loc în carea recordurilor. Iar eforturile au fost pe deplin răsplătite. Premiera care a avut loc chiar între Nevada și Arizona a fost urmărită de aproximativ 500 de milioane de oameni din lumea întreagă, la televizor sau pe internet.

“Primind aprobarea pentru a duce camionul Freightliner Inspiration pe drumurile publice, am atins un moment istoric în ceea ce privește vehiculele autonome. A fost, așadar, țelul nostrum să trăim acest eveniment alături de admiratorii brand-ului, cu emoție și entuziasm”, spune Florian Martens, șeful departamentului de Comunicare al diviziei Vehicule Comerciale de la Daimler.

“Am scris istoria tehnologiei cu premiera mondială a camionului Frightliner Inspiration, care a avu loc la barajul Hoover. Suntem foarte mândri de faptul că acea prezentare a câștigat atâtea premii. Premiul European pentru Excelență este încă o încununare a acestei idei îndrăznește și a colaborării de succes dintre echipa de PR de la Daimler și agenția noastră”, a declarat directorul general al companiei, Oliver Schrott.

Experți de calibru din lumea întreagă alcătuiesc juriul competiției pentru a onora proiectele senzaționale din domeniul PR și Comunicare.

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână