Este important să am grijă de setul de anvelope de pe mașină? Anvelopele sunt făcute dintr-un amestec de materiale organice și anorganice care sunt supuse deteriorării în fața timpului.
Chiar dacă chimia nu a fost materia voastră favorită la școală, totuși există suficiente exemple ca să înțelegeți la ce ne referim. Sticlele de plastic lăsate la soare se îngălbenesc, chederele din cauciuc ale unei mașini îmbătrânesc și încep să prezinte crăpături iar foliile de plastic se întăresc și crapă. Ei bine, toate acestea se întâmplă din cauza a doi factori: timpul și efectele radiațiilor ultraviolete.
Toate suferă din cauza timpului și a expunerii la radiațiile ultraviolete, deci și anvelopele. Chiar dacă la prima vedere nu par să fie la fel de afectate precum cele amintite mai sus, totuși la o privire mai atentă veți observa că da. Dacă veți studia cu o lupă o anvelopă care are deja câțiva ani de când a fost produsă și a fost ținută în soare sau chiar montată pe o mașină, veți vedea că prezintă crăpături fine.
Aici v-ați putea întreba dacă acele crăpături fine pot reprezenta un pericol tocmai pentru că abia se pot vedea cu ochiul liber. Ei bine, nu este vorba despre cât de vizibile sunt ci despre cât de multe sunt. În plus, trebuie precizat că dacă straturile de suprafață ale anvelopelor suferă mai mult și mai vizibil de pe urma radiațiilor ultraviolete, straturile inferioare pe care nu le puteți observa sunt supuse în aceeași măsură procesului de îmbătrânire.
Sunt, dacă vreți, un inamic ascuns. O altă consecință a procesului de îmbătrânire este scăderea gradului de elasticitate.
Astfel, chiar dacă la o primă vedere pneul pare în regulă și are suficient profil pe el astfel încât să descarce fără probleme apa sau zăpada dintre canalizații, elasticitatea acestuia este o problemă. În lipsa elasticității, anvelopa nu mai poate ”strânge” pliurile din profil și ajuta astfel la evacuarea apei. Mai mult, pata de contact se va micșora și va duce la o scădere a aderenței. Nu în ultimul rând întărirea cauciucului care compune anvelopa va face ca aceasta să nu mai poată asigura același coeficient de frecare. Coeficientul de frecare este cel care determină în mod decisiv aderența. Fără aderență, este evident că mașina se va comporta într-un mod total diferit. Mai grav decât a avea patru pneuri vechi si uzate este să aveți unul singur sau două de pe aceeași parte a vehiculului.
Recomandarea este să acordăm o atenție suplimentară îngrijirii și întreținerii corecte a setului de anvelope (de iarnă, vară sau all season) după instalare prin menținerii presiunii corecte a pneurilor, geometria roților, verificarea deteriorării și măsurătorilor adâncimii benzii de rulare, verificarea vizuală constantă a cauciucului, schimbarea acestora după caz în funcție de sezon. Aveți nevoie de anvelopele potrivite în care să vă puneți baza că vă va asigura confortul și siguranța deplasării, dar este și responsabilitatea noastră să le întreținem.
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…