Dacia se pregătește să lanseze propria versiune a crossoverului de oraș Renault Kwid. AutoExpert vă prezintă în avanpremieră primul test cu noua Dacia mini SUV.
După succesul lui Duster, Dacia va intra în 2017 într-o altă nișă cu potențial uriaș, cea a crossoverelor de clasă mini. Corespondentul Renault Kwid este deja disponibil în India, testul realizat de colegii noștri de la revista AutoX din aceeași țară fiind în măsură dezvăluie toate secretele viitorului mini SUV Dacia cu mai bine de un an înaintea debutului său oficial.
Renault Kwid nu a fost creat pornind de la un model actual, ci de la o platformă complet nouă menită să facă față inclusiv cerințelor europene. De altfel, șeful de proiect susține că Kwid a fost dezvoltat de la bun început pentru a corespunde tuturor normelor de siguranță din India, Brazilia și chiar Europa.
Kwid cântărește numai 669 kg, Renault lucrând intens pentru a reduce la minimum complexitatea constructivă a mașinii și, implicit, numărul de componente. Spre exemplu, există un singur ștergător de parbriz și numai trei bolțuri la fiecare roată.
Aspectul practic nu a fost, însă, trecut în plan secund. Deși este o maşină de clasă mini, Kwid oferă un volum record de 300 litri pentru portbagaj, iar spațiul în spate este, de asemenea, generos, înălțimea interioară fiind de referință în segment. Garda la sol nu este nici ea de neglijat, cei 180 mm anunțati de Renault fiind mai mult decât suficienți pentru drumurile neasfaltate specifice zonelor rurale.
Cum se conduce, însă, primul mini SUV Dacia? Descoperiți impresiile exclusive de la volanul lui Renault Kwid în numărul 168 al revistei AutoExpert, disponibilă începând de astăzi la punctele de difuzare a presei și în benzinării.
Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…
Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…
Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…
Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…
Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…
Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…