Compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) va construi pe un teren de 60 de hectare din Zona Liberă Galați o fabrică de baterii pentru mașini electrice.
ABEE va dezvolta în România proiectul Romvolt, o fabrică pentru producția de celule pentru baterii destinate automobilelor electrice. Fabrica va avea o capacitate totală de producție de 22 GWh. Uzina va deveni operațională în 2026 și vor fi angajate 8000 de persoane. Valoarea investiției este de 1,4 miliarde de euro.
„Producția de baterii este crucială pentru UE datorită situației actuale a pieței în care China domină aprovizionarea cu baterii Li-ion. Sunt necesare mai multe capacități de producție în viitor pentru a satisface cererea europeană aflată în creștere. Romvolt va furniza baterii în principal pentru industria auto, în România aflându-se Renault/Dacia și Ford, dar și pentru piața staționară, deoarece stocarea este necesară pentru tranziția la energie regenerabilă. Romvolt se aliniază viziunii guvernului român de integrare a României în lanțul valoric al bateriilor la nivel european și își propune să facă din România o sursă de aprovizionare cu baterii în producția și utilizarea durabilă a bateriilor pentru întreaga Europă”, au transmis într-un comunicat, reprezentanții companiei ABEE.
Tot la Galați va fi ridicată și o unitate pentru reciclarea bateriilor cu o capacitate de 50.000 tone pe an, ce va fi construită între 2028 și 2030. Investiția în uzina de reciclare va fi de 200 milioane de euro.
Via FloteAuto / Economica.net
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…