Industrie auto

Fiat 500L, liderul din ianuarie al pieței mașinilor importate

În creștere cu 56,3% față de luna ianuarie din anul anterior, piața auto din România are pe locul 4 un model surprinzător, Fiat 500L.

Știm deja că piața auto din România a început anul 2022 cu aplomb, înmatriculările de autoturisme ajungând la circa 9.300 de unități. Raportul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dezvăluie însă și o surpriză.

Pe lângă tripleta Dacia – Logan, Sandero, Duster – aflată de ani buni în vârful clasamentului modelelor, pe poziția a patra și cel mai înmatriculat vehicul al unei mărci importate a urcat Fiat 500L, varianta mai încăpătoare a micului Fiat 500.

Modelul italian depășește pentru prima dată vehicule mult mai căutate de obicei pe piața din România precum Renault Clio, Ford Puma sau Skoda Octavia. Asta ca să nu mai vorbim despre vedeta europeană, Volkswagen Golf, care nu a prins nici măcar un loc în Top 10.

Dar, pentru a avea un tablou cât mai exact al înmatriculărilor din ianuarie, trebuie menționat că liderul absolut al clasamentului înmatriculărilor, Dacia Logan, a fost achiziționat de 1.062 de persoane, în timp ce modelul aflat pe locul doi, Dacia Sandero, a fost preferat de 741 de români, iar Dacia Duster, SUV aflat pe locul trei, de 735.

Conform APIA, Fiat 500L a fost înmatriculat în 353 de exemplare, în timp ce pe poziția a cincea și vicecampion al importurilor a fost în ianuarie Hyundai Tucson, SUV cumpărat de 265 de clienți.

Pe locurile următoare în Top 10 se află, în ordine, Renault Clio (221 unități), Ford Puma (217 unități), Skoda Octavia (176 unități), Hyundai i30 (157 unități) și Dacia Spring (148 unități).

Așa cum era de așteptat după evoluția spectaculoasă din ultimele luni ale lui 2020, Dacia Spring este cel mai vândut model 100% electric în România și singurul model „verde” din Top 10.

Fiat 500L a pus umărul la creșterea segmentului monovolumelor

În privința segmentelor de piață preferate de români, situația nu s-a modificat mult față de anul trecut. Cei mai mulți clienți au preferat SUV-urile, vehicule care, după o creștere cu 67,8%, au ajuns să ocupe 42% din totalul vânzărilor de mașini noi.

În preferințele românilor, pe locul doi se află clasa compactă (C) cu o cotă de 25,2% din totalul vânzărilor, iar pe trei clasa mică (B) cu 19,3% din piață.

Grație înmatriculărilor însemnate ale modelului Fiat 500L, segmentul „monovolum” din care acesta face parte a urcat cu nu mai puțin de 543,1% ocupând în ianuarie 5% din piață, adică mai mult decât segmentul mini (A) care a fost ales de doar 3,3% dintre cumpărătorii de mașini din România sau decât segmentul mediu (D) preferat de 4% dintre clienți.

Robert Stan

Leave a Comment

*

BMW dezvoltă împreună cu Rimac noua generație de baterii pentru i7 facelift

BMW și Rimac Technologies colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de baterii destinate modelului electric…

50 de minute

Noul Leapmotor B03X debutează oficial în China

Producătorul chinez Leapmotor a prezentat în China noul model electric A10 (sau B03X pentru piața…

23 de ore

Cât consumă în realitate Dacia Logan Eco-G 120?

Am scos la plimbare noua Dacia Logan Eco-G 120, cu transmisie manuală. Printre alte teste…

o zi

(A) Cum îți îmbunătățești experiența la volan cu o navigație auto performantă

Sunt momente în care condusul devine mai mult decât un simplu drum dintr-un punct în…

2 zile

Michelin Primacy 5 energy și Pilot Sport 5 energy

Într-o lume în care performanța și eficiența energetică ar trebui să se completeze, nu să…

5 zile

Am testat în premieră noul Leapmotor B10 Hybrid EV

În luna octombrie a anului trecut, Leapmotor lansa modelul B10 Electric în sudul Franței, iar…

7 zile