AutoExpert și FloteAuto susțin campania FII TREAZ LA VOLAN! 190 de accidente grave au avut loc anul trecut din cauza adormirii şoferilor. Vara asta, îţi reamintim cât de important este să FII TREAZ LA VOLAN!
Când vine vorba despre factorii care cresc riscul unui accident rutier, viteza excesivă, distragerea atenţiei sau consumul de băuturi alcoolice se numără printre cei mai cunoscuţi. Mai există, însă, un risc despre care se vorbeşte mai puţin, dar care este la fel de periculos şi ale cărui efecte sunt comparabile cu cele ale şofatului sub influenţa alcoolului: oboseala la volan.
Unul dintre cele mai grave efecte ale oboselii este reprezentat de adormirea la volan, însă nu se limitează doar la acest aspect. Oboseala are efecte asupra abilităţilor conducătorilor auto, reducându-le capacitatea de concentrare şi atenţie, încetinind timpii de reacţie şi afectând abilitatea acestora de a lua decizii.
Mai mult decât atât, efectele oboselii la volan sunt comparabile cu cele ale conducerii sub influenţa alcoolului. Potrivit studiilor, să conduci după ce ai fost treaz 18 ore la rând este similar cu a conduce cu o alcoolemie de 0,05%. Dacă ai fost treaz timp de 24 de ore şi conduci este ca şi când ai avea o alcoolemie de 0,10%[1].
De asemenea, se estimează că accidentele provocate de oboseală au o probabilitate de 2 ori mai mare să fie fatale[2] comparativ cu alte tipuri de accidente rutiere, deoarece, în astfel de momente, şoferii nu mai iau niciun fel de măsuri preventive: nu poţi pune frână dacă eşti adormit.
Tocmai de aceea, ediţia a IV-a a campaniei FII TREAZ LA VOLAN!, care se desfăşoară până pe 10 septembrie a.c., aduce în atenţia şoferilor, şi nu numai, măsurile pe care conducătorii auto le pot lua pentru a reduce efectele acestui risc.
România, 2018: 190 de accidente grave din cauza adormirii la volan
Conform datelor Inspectoratului General al Poliției Române – IGPR, în anul 2018, la nivel național, au fost înregistrate 190 de accidente rutiere grave, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, în urma cărora 227 de persoane au fost rănite grav și 67 au decedat.
Situaţia este uşor îmbunătăţită faţă de anul precedent, însă rămâne la fel de gravă: în 2017, au fost înregistrate 200 de accidente rutiere grave din cauza adormirii şoferilor la volan, în urma acestora 235 de persoane fiind rănite grav şi 69 pierzându-şi viaţa.
Weekend-urile, dimineţile şi drumurile naţionale – momentele şi locurile în care au avut loc cele mai multe astfel de accidente
În anul 2018, cele mai multe accidente rutiere grave, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, au fost înregistrate pe drumurile naționale (153 de accidente), pe drumurile județene (15 accidente) și pe străzi (13 accidente), arată datele IGPR.
În aceeași perioadă, pe fondul adormirii în timpul conducerii autovehiculului, cele mai multe accidente rutiere grave au fost înregistrate în zilele de duminică (41 de accidente), sâmbătă (37 de accidente) și luni (26 de accidente). De asemenea, aceste accidente au fost înregistrate dimineaţa – în intervalele orare 06.00-07.00 (25 de accidente), 05.00-06.00 (24 de accidente) și 07.00-08.00 (17 accidente) -, respectiv după-amiaza, între 15.00-16.00 (17 accidente rutiere grave).
E timpul să vorbim despre oboseală. Vara asta, FII TREAZ LA VOLAN!
Ediţia a IV-a a campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră FII TREAZ LA VOLAN! are ca obiective atragerea atenţiei şoferilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic asupra pericolului oboselii la volan, creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile la care se expun participanţii la trafic, creşterea gradului de educaţie rutieră şi, indirect, scăderea numărului de accidente rutiere din România. Proiectul se va desfășura, în paralel, în mediul online şi offline.
Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul Poliţiei Române, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi al BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
De asemenea, ediţia din 2019 este realizată cu sprijinul EUROINS România, GROUPAMA Asigurări, DESTINE Broker, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ŢIRIAC Asigurări, GRAWE România, ASIROM VIG, CITY Insurance, UNIQA Asigurări, RENOMIA SRBA Insurance Broker, AVUS, DAW Management, INTER Broker, ASITO Kapital, GARANTA Asigurări, MARSH România, SAFETY Broker, AON România, GLOBASIG Broker, ASIGEST Broker, MAXYGO Broker, MIB – MILLENIUM Insurance Broker, INTARO, RECREX, EUROTAX, ASISOFT, DAS – Dellen Ausbeulservice GmbH, Daune Expert şi GrECo România.
Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Partenerilor UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România, PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, OTTO Broker, motoADN, Ford Mustang România, TATUC Serv Consulting şi 5togo. Partenerul Ştiinţific al campaniei este Clinica SOMNOLOG.
Mesajele de informare ale campaniei sunt transmise către publicul larg şi cu sprijinul Partenerilor Media RFI România, Revista BIZ, ziuaveche.ro, ROMANIApeROTI.ro, AutoStiri.ro, AutoNapoca.ro, Cars.ro, AutoExpert şi Flote Auto.
Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe treazlavolan.ro şi Facebook.com/treazlavolan.
[1] National Sleep Foundation – sleepfoundation.org
[2] Transport for NSW – testyourtiredself.com.au
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…