Firea confirmă: Vom avea taxa de centru în București

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, confirmă oficial noua taxa de centru, percepută pentru tranzitarea Bucureștiului de către mașinile non-Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3 sau Euro 4.

“În legătură cu posibilitatea instituirii în Capitală a unei taxe de centru, am discutat și cu doamna viceprim-ministru. În cadrul Primăriei Capitalei se realizează acum planul de calitate a aerului. Avem zone foarte poluate, acest lucru este știut, trebuie împreună să luăm măsuri atât guvernamentale, cât și locale, administrative. Nu mai putem să continuăm de această manieră, dar nici nu vrem să venim cu măsuri de sacrificiu pentru populație până când nu implementăm celelalte obiective, și anume înnoirea parcului auto, să avem autobuzele noi, precum și tramvaiele, troleibuzele și autobuzele electrice. De asemenea, măcar parcările de reședință, parcările din structură ușoară pe care urmează să le construim în zonele cele mai aglomerate din centrul Capitalei, construirea pistelor de bicicliști pentru transportul alternativ nepoluant”, a precizat Firea la Conferința “Marile proiecte de investiții strategice care pot dezvolta România”, la Palatul Parlamentului.

Edilul a adăugat că se va ajunge la instituirea acestei taxe după ce toate aceste măsuri se vor implementa și după o consultare publică adecvată cu primăriile de sectoare, cu asociațiile de proprietari și după ce va fi realizat un sondaj de opinie.

“Împreună, transparent, să facem publice aceste rezultate, credem că se va ajunge la instituirea unei taxe de centru pentru protejarea mediului înconjurător, pentru protecția clădirilor de patrimoniu din Capitală”, a punctat Firea.

Ea a mai precizat că nu poate să specifice acum cuantumul acestei taxe, pentru că va fi calculată și va fi raportată la nivelul de trai din Capitală, dar a menționat că se va ajunge “și la această situație”.

“Nu ne mai putem permite ceea ce se întâmplă acum. Avem foarte multe rable în București, nu putem să luăm toate măsurile pe care ar trebui să le luăm din punct de vedere al depoluării, cetățenii ar dori să folosească transportul în comun, dar nu este unul de calitate”, a afirmat primarul general.

 

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile