Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, dorește să instituie o taxă pentru accesul mașinilor în centru, urmând să lanseze o consultare publică în acest sens.
„În săptămânile următoare, vom avea o consultare populară, prin asociaţiile de proprietari şi prin primăriile de sector, de asemenea, va fi şi un sondaj de opinie, în care dorim să-i întrebăm pe bucureşteni dacă ar fi de acord, având în vedere creşterea numărului de maşini înmatriculate în Bucureşti, cu aproape 50.000 doar în acest an, şi ca urmare a eliminării taxei de mediu, să se introducă, pentru zona centrală, aşa cum se întâmplă în toate marile Capitale europene, o taxă de mediu“, a declarat Firea, citată de Adevărul Live.
În ceea ce privește valoarea noii taxe, primărița Firea nu a luat încă nicio decizie clară: “Nu avem stabilită valoarea, se fac acum nişte calcule. Nu aş vrea să iau această decizie, care, cel puţin la început, e nepopulară, fără o consultare largă a bucureştenilor. Vreau să ştiu care este părerea lor. Dacă ei sunt de acord, în marea lor majoritate, iar consultarea publică va fi transparentă – va fi şi online, va fi şi prin chestionare- vom introduce această taxă“.
Edilul șef al Capitalei dă vina pe eliminarea controversatei taxe auto, celebrul Timbru de mediu, la începutul acestui an: „Vom ajunge ca în Bucureşti să nu mai putem circula. Nimeni nu vrea să renunţe la maşina mică, locurile de parcare sunt cele pe care le ştiţi, scoţându-se taxa de mediu au venit iarăşi toate rablele din Europa în România şi în special în Capitală. Nu putem continua aşa, nu avem cum să mergem pe acest drum. Oricâte măsuri ar lua o Primărie, tot sufocaţi suntem“.
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…