Noutati auto

Ford a dat afară mii de oameni de la uzinele din Europa

Se anunță vremuri grele pentru Ford în Europa. Compania americană a concediat deja 5000 de angajați în Germania și nu se va opri aici.

Compania anunță o reorganizare a producției pe teritoriul Europei. Scopul acesteia este de a reduce costurile și birocrația, în vederea creșterii profitabilității.

De ce închide Ford două uzine din Rusia?

Urmează pe listă uzinele din Marea Britanie, dar numărul de angajați care vor fi concediați nu a fost încă decis. Pentru a reduce numărul de angajați, Ford propune un program de plecări voluntare, în cadrul cărora angajații care vor să demisioneze își pot manifesta această dorință și se poate acționa în consecință pentru desfacerea contractelor acestora.

Ford are aproximativ 13.000 de angajați în Marea Britanie. Au fost dați afară deja 400 de angajați de la uzina de motoare Bridgend din Țara Galilor, dar mai sunt vizate și fabrica din Dagenham, Essex, si o serie de centre de producție din Regatul Unit.

Compania Ford dată în judecată de profesori pentru că ar fi furat tehnologia EcoBoost

Aceste măsuri sunt parte din planul anunțat de Ford în luna ianuarie. Strategia companiei include și posibila închidere a unora dintre uzinele sale, dar și eliminarea din portofoliul său a modelelor […] Citește continuarea pe www.autoexpertindustry.ro.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile