Ford Fiesta este cel mai bine vândul model în Europa la nivelul lunii martie şi al primului trimestru din 2010, conform cifrelor publicate de către JATO Dynamics.
Ultima generaţie Ford Fiesta este cel mai bine vândul model în Europa la nivelul lunii martie şi al primului trimestru din 2010, conform cifrelor publicate de către JATO Dynamics– unul dintre cei mai importanţi furnizori de statistici în domeniul auto. 68.630 unităţi Ford Fiesta au fost comercializate luna trecută la nivel european, în creştere cu 25,8% faţă de vânzările lunii martie 2009.
În primul trimestru vânzările au totalizat 140.496 unităţi – cu mai mult de 5.400 unităţi peste VW Golf. “Un rol important l-au avut pieţe precum Marea Britanie (+14,7%) şi Italia (+87%), unde 57% din unităţile Fiesta comercializate (11.251 unitati) au fost cu motorizare GPL,” au declarat reprezentanţii JATO Dynamics.
Acestia confirma Ford drept cea mai bine vândută marcă la nivel european în luna martie. De la debutul actualei generaţii, în urmă cu 18 luni, peste 750.000 unităţi au fost comercializate la nivel global (cifre Ford).
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…