Tăierile de costuri continuă la Ford. La o săptămână de la anunțul reducerii numărului de angajați cu 10% la nivel global, constructorul american își concediază propriul CEO, Mark Fields.
Potrivit Reuters, noul CEO al Ovalului Albastru va fi Jim Hackett (62 ani), cel care în prezent este director al diviziei de mașini autonome din cadrul Ford. Înainte de a lucra pentru Ford, Hackett a ocupat fotoliul de director al producătorului de mobilă Steelcase, timp de două decenii.
Anunțul oficial al retragerii lui Mark Fields (56 ani) de la conducerea producătorului american, poziție pe care a deținut-o în ultimii trei ani, va fi făcut în cursul zilei de astăzi, au dezvăluit surse din cadrul Ford.
Cotația acțiunilor Ford a scăzut cu 40% în ultimii ani, iar profitul a înregistrat un declin accentuat de 30% în primul trimestru din 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Săptămâna trecută, Ford a dezvăluit un plan de reducere a costurilor, aproximativ 1.400 angajați urmând să fie concediați, iar alți 20.000, pensionați anticipat, până la finele lui 2017. Americanii speră să economisească 3 miliarde de dolari, doar anul acesta..
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…