Foto Spion: Opel Astra Cabrio (cu soft top)

Astra a fost întotdeauna un model polivalent care și-a făcut simțită prezența pe mai multe piețe de pe glob, sub diverse branduri auto.

În Europa, Astra este unul dintre cele mai de succes modele ale producătorului Opel. În Marea Britanie este comercializat sub brandul Vauxhall, în China sub marca Buick, iar în America de Sud este cunoscut drept Chevrolet Astra. Generația anterioară a fost comercializată ca Saturn în America de Nord, și sub brandul Holden în Australia.

Pe lângă această deschidere pe majoritatea piețelor importante de pe glob, Astra a fost la rândul său un model foarte versatil. Lansat inițial în varianta hatchback cu cinci uși, Astra a primit ulterior în gamă o versiune tourer, iar de curând a fost dezvăluită oficial versiunea în trei portiere, botezată GTC.

Alte două versiuni vor fi oferite ulterior, printre care și cea cabrio, pe care v-o prezentăm într-o serie de fotografii spion, alăturiu de o randare virtuală, pusă la dispoziția publicului de către Studioul European de Design GM.

În vreme ce vechea generația a modelului Astra a avut în gamă o versiune coupe-cabrio, cu hard-top, noul model va fi disponibil cu un acoperis textil, de tip soft-top, pentru a reduce astfel spațiul necesar plierii plafonului și a reduce greutatea modelului.

Din fotografii se observă că lungimea totală a noii versiunii va fi ceva mai mare decât cea a versiunii hatchback, dar va păstra la rândul ei aceeași siluetă zveltă caracteristică Astrei. Oficialii se laudă că noul model va oferi patru locuri veritabile, plus un portbagaj încăpător, în vreme ce compartimentul acoperișului pliabil a fost redus la maxim, iar capacul său va beneficia de un design deosebit, cu mult crom, pentru a evidenția eleganța modelului.

Astra Cabrio este așteptat să pătrundă pe piață în anul 2013. Rămâne de văzut dacă după ce General Motors a renunțat la brand-ul Saturn, Astra va mai fi disponibil și pe piața din statele Unite ale Americii, și sub logo-ul cărui producător.

Sursa:
www.autoblog.com
http://www.autoblog.com/2011/06/09/opel-vauxhall-preparing-soft-top-astra-cabrio/

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

22 de ore

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

o zi

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

4 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

4 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile