Noutati auto

Geely Cityray – Test Drive

După ce și-a făcut intrarea pe piața din România cu două SUV-uri aflate la extremitățile gamei, Coolray, în segmentul SUV-urilor compacte, și Starray, în zona SUV-urilor medii, Geely continuă să consolideze oferta locală prin lansarea noului Cityray. Acesta vine ca o completare firească a gamei, adresându-se clienților aflați în căutarea unui SUV urban modern, care să combine designul futurist cu tehnologia de ultimă generație și practicalitatea.

Anul trecut am testat primul model Geely ajuns oficial pe piața din România, Coolray, SUV-ul compact care a marcat debutul mărcii chineze pe plan local. Între timp, Geely și-a extins gama prin lansarea lui Starray, un SUV de clasă medie, poziționat ca fratele mai mare, iar acum, oferta este completată de Cityray, care devine astfel „fratele mijlociu” din portofoliul mărcii.

Deși numele său poate sugera la prima vedere un model mic, dedicat exclusiv mediului urban, Cityray este în realitate încadrat în segmentul B-SUV, o zonă extrem de populară în Europa și este concurent direct cu modele precum MG ZS, KGM Korando sau Nissan Qashqai.

Exterior

 

Cityray pare un Starray în miniatură și păstrează aceeași linie de design futurist și agresiv. Primul lucru care iese în evidență este semnătura luminoasă în formă de „T” și banda LED de deasupra grilei frontale mari din plastic lucios. Același motiv se regăsește și în partea din spate, unde o altă bandă luminoasă conectează luminile în formă de bumerang, iar sub ele se află două guri de aerisire false. Reale sunt însă cele patru țevi de eșapament, care sunt înconjurate de un difuzor cu aspect sportiv. Deasupra hayonului se află un spoiler cu un stop de frână amplasat central, asemănător cu cel al mașinilor de Formula 1.

Silueta laterală este ușor înclinată spre spate, iar bandourile de plastic din partea inferioară a ușilor consolidează aspectul de SUV. Jantele standard pe echiparea GK sunt de 18 inchi, dar pe versiunile superioare, GF și GF+ Sport, veți primi un set de jante pe 19 inchi în două tonuri de culoare.

Interior

 

În deplină armonie cu ultimele tendințe în materie de design auto, interiorul este extrem de curat, cu un număr minim de butoane. Locul central pe tabloul de bord este ocupat de un ecran de 13,2 inchi amplasat vertical, care surprinde prin rezoluția înaltă și calitatea bună a imaginii. Alături de acesta, în fața șoferului se află un instrumentar de 10,25 inci, care oferă informații despre toate datele de care acesta are nevoie în timpul șofatului, ceva ce vedem din ce în ce mai des la multe alte modele.

După cum am menționat deja, butoanele fizice sunt reduse la minimum. Avem câteva pe volan, unul pentru luminile de avarie, butonul start-stop, frâna de mână și geamurile de la fiecare ușă. Asta e tot. Toate celelalte funcții sunt accesate exclusiv din ecranul tactil central, fie că vorbim de climatizare, sau de selectarea modurilor de condus.

Deși acest tip de dispunere are probabil fanii săi, noi preferăm prezența unor butoane și am remarca cu siguranță reglajul incomod al oglinzilor prin intermediul ecranului central și a butoanelor de pe volan (în stil Tesla), precum și opțiunea de a deschide acoperișul panoramic, folosind exclusiv ecranul.  Aceste funcții pot fi afișate însă pe un panou pentru acces facil, trăgând scurt de partea superioară a ecranului.

Sistemul de operare acceptă Apple CarPlay, dar nu și Android Auto, iar în schimb este disponibilă aplicația AutoDo, care poate proiecta display-ul smartphone-ului pe ecranul central, dar este destul de incomod de folosit, deoarece trebuie să țineți telefonul în permanență pornit, iar dispozitivul se va incinge foarte tare, mai ales dacă este amplasat în una dintre cele două sloturi pentru încărcare wireless. Avem însă promisiuni că va exista un update de soft ce va permite și utilizarea Android Auto.

În ciuda dezavantajelor deja menționate, interiorul modelului Cityray m-a impresionat prin calitatea materialelor. Spre deosebire de majoritatea concurenților și, cu siguranță, în contrast total cu opinia generală despre mașinile chinezești, noul model Geely are materiale plăcute la atingere, cu piele ecologică pe scaune, volan și panouri de ușă. Materialele plastice sunt extrem de moi la atingere, în special în locurile care sunt frecvent atinse.

Scaunele din față cu reglaj electric și funcție de memorie sunt confortabile și oferă o susținere laterală bună. În ciuda consolei centrale înalte, spațiul la genunchi este generos, iar spațiul la cap este mai mult decât suficient pentru o persoană de 1,80. Poziția la volan este poate prea înaltă pentru o conducere sportivă, dar ideală pentru a maximiza vizibilitatea în mediul urban.

Așa cum ne-au obișnuit, chinezii reușesc să facă o magie când vine vorba de spațiul din spate. Când am reglat scaunul din față în poziția mea de condus, un adult cu o înălțime de 1,80 m din spate avea suficient spațiu pentru genunchi și cap. Standard, bancheta este încălzită și rabatabilă 60/40.

Portbagajul are un volum de 571 litri sau 1271 litri cu bancheta rabatată, iar surpriza zilei este prezența unei roți de rezervă, ceva ce majoritatea producătorilor europeni au neglijat de ani de zile.

Tren de rulare

Geely Cityray este construit pe platforma BMA 2.0 + GEEA 2.0, combinând un motor turbo pe benzină de 1,5 litri cu patru cilindri și o transmisie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte. Motorul are o putere de 174 cai putere și 290 newton metri, care sunt transmiși către roțile din față. Accelerația de la 0 la 100 km / h durează 7,9 secunde, iar viteza maximă este de 190 km/h.

Cum se conduce Cityray?

Surprizător de bine. Alt atuu al mașinilor chinezești este confortul la rulare, iar la Cityray se simte din plin. Suspensia reușește să absoarbă cu brio atât denivelările lungi, cât și cele scurte și înalte precum limitatoarele de viteză sau șinele de tramvai. Deși la prima vedere ați spune că un motor de 1,5 litri este prea mic pentru un SUV de 1,5 tone, realitatea este difeită. Nu este un model sportiv, dar nu pare nicio secundă lent sau submotorizat, iar cei 174 CP sunt mai mult decât suficienți pentru o conducere calmă și câte o depășire rapidă la nevoie.

Sunt oferite patru moduri de conducere, Intelligent, Comfort, Sport și Eco care, sincer, nu oferă o diferență prea mare, cu excepția volanului puțin mai rigid și a turațiilor mai ridicate la schimbarea vitezelor. Cutia cu șapte trepte și dublu ambreiaj are momente când stă cam mult „să se gândească”, mai ales la apăsarea fermă a pedalei de accelerație. Direcția este precisă și oferă un feedback bun, iar înclinația laterală pe drumuri virajate este specifică clasei.

Consumul obținut a fost în jur de 13 l/100 km în traficul infernal de la ora de vârf din București, iar extraurban, drum național combinat cu autostradă, instrumentarul digital al lui Cityray a afișat 9,3 l/100 km.

Cât costă?

Toate cele trei echipări de pe Cityray au o reducere de lansare de 3.000 de euro, astfel încât prețul de pornire pentru versiunea de bază este de 27.490 euro cu TVA inclus. Versiunile superioare pleacă de la 28.990, respectiv 29.990, la care se mai pot adăuga 490 euro pentru culoarea exterioară.

Verdict AutoExpert

Modelele chinezești au inundat piața auto europeană, cu o calitate superioară a materialelor și un preț mai mic față de mărcile consacrate. Cityray este un exemplu pozitiv în ceea ce privește confortul la condus, spațiul interior și calitatea materialelor, lucru nemaiînâlnit la alte modele europene concurente în această gamă de preț. Vă invit să lăsați deoparte prejudecățile față de mărcile din această regiune și iubirea față de mașinile autohtone și să mergeți la un test drive cu un model chinezesc, indiferent de nume. Nu veți fi dezamăgit.
  • Materiale plăcute la atingere la interior
  • Sistemul de camere 360 de o calitate excelentă
  • Spațiu generos în spate
  • Consum ridicat de combustibil
  • Android Auto lipsește
  • Nu există butoane fizice pentru funcțiile de bază
Date tehniceGEELY
ModelCityray
Motor termic
Configurație/nr. cilindriL4, turbo
Cilindree (cm3)1499
Putere maximă/turație (CP/rpm)174/5.500
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)290/2.000-3.500
Cutie de vitezeDCT 7
L × l × h (mm)4510 x 1865 x 1650
Ampatament (mm)2701
Masă la gol (kg)1.470
Volum portbagaj (l)571
Volum rezervor (l)51
Accelerație 0–100 km/h (s)7,9
Viteză maximă (km/h)190
Consum mixt (l/100 km)(NEDC)6,3
Emisii CO2 (g/km)149
Preț de bază (euro)27.490
Vlad Florin Micu

Leave a Comment

*

Colectionarii de machete merg la Timisoara pe 20 decembrie

Se spune ca baietii nu se maturizeaza niciodata: jucariile lor doar devin mai scumpe. Posibilitatile…

4 ore

Comisia Europeană a decis ca mașinile noi cu motoare cu ardere internă să poată fi comercializate și după 2035

Comisia Europeană a prezentat astăzi noul său „pachet privind autovehiculele” care va „sprijini eforturile sectorului…

o zi

Genesis anticipează sfârșitul trendului SUV

Luc Donckerwolke, Chief Creative Officer la Genesis și Vicepreședinte Executiv pentru Design în cadrul Hyundai…

2 zile

AFM anunță o nouă sesiunea a programului Rabla între 16 și 31 decembrie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni a programului Rabla 2025.…

3 zile

Mașinile electrice mici, cu componente europene, ar putea beneficia de avantaje

În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut…

3 zile

Lotus Esprit V8 renaște în varianta restomod Encor Series 1

Un grup de profesioniști cu peste 30 de ani de experiență în industria auto, provenind…

3 zile