Greşeli de alimentare

Când alimentăm la staţia de benzină putem turna din greşeală benzină într-un rezervor de motorină sau invers. Ce se întâmplă atunci?

Benzină în motorină
Dacă motorul diesel este de tip vechi, cu injecţie indirectă, turnarea unei cantităţi mici de benzină în motorină (într-un procent mai mic de 20%) nu va avea urmări negative. Pe vremuri exista chiar o metodă oficială de îmbunătăţire a calităţilor motorinei la frig (scăderea punctului de congelare, mărirea fluidităţii şi a pompabilităţii) prin „botezarea” ei cu benzină.

Dar creşterea cantităţii de benzină în motorină peste procentele amintite era şi atunci interzisă fiindcă producea griparea pompelor de injecţie şi a injectoarelor, nemaipermiţând ungerea lor corespunzătoare (În mod normal aceste elemente sunt lubrefiate de către motorină).

Vremurile acelea au trecut, iar motoarele diesel moderne, cu instalaţii de injecţie performante, ultrasofisticate, fac „alergie” la cea mai mică cantitate de benzină prezentă în motorina din rezervor.  Chiar şi un procent de impurificare de 1-2% introdus într-un motor cu injecţie common rail, poate produce distrugeri iremediabile. Injectoarele se blochează în poziţia deschis şi motorina, la presiunile de 1500-1900 bari, va lua foc mai repede şi va produce explozia în capul pistoanelor aproape instantaneu.

Ce este de făcut?
Dacă am introdus benzină în rezervorul cu motorină trebuie să oprim alimentarea, să nu mai pornim motorul şi să golim complet rezervorul. Uşor de zis, dar cam greu de făcut fiindcă rezervoarele, în general, nu au buşoane de golire dedesubt, iar buşoanele de umplere, la multe dintre ele au dispozitive de securitate care nu permite golirea nici prin partea de sus.

Soluţia este deplasarea la un atelier service pentru golirea (sau demontarea şi golirea) rezervorului.  Operaţiunea este mai costisitoare, dar este singura care ne poate salva motorul de la distrugere.

Motorină în benzină
La unele staţii diametrele de alimentare diferite ale pistoalelor de la pompă nu ne permit să turnăm motorină în rezervorul de benzină, dar la altele diametrele nu diferă şi se poate face uşor această greşeală.

Urmări
După introducerea motorinei în benzină se vor observa imediat disfuncţionalităţile. Motorul nu se va mai accelera corect, se va supraîncălzi şi va scoate fum negru pe eşapament. Va trebui înlocuită benzina, curăţată instalaţia de alimentare, înlocuite bujiile. La maşinile cu injecţie şi catalizator, această greşeală poate avea consecinţe mult mai grave.

Toba catalitică se ancrasează iremediabil (carbonarea ceramicii), iar sonda lambda se defectează, trimiţând semnale false la unitatea de calcul şi perturbându-i funcţionarea. Toba catalitică va trebui înlocuită, iar instalaţia de alimentare revizuită în totalitate. Greşeala ne costă de data aceasta o sumă mult mai mare de bani (în jur de 20 milioane de lei cel puţin).

Dacă veţi observa imediat după alimentare că aţi greşit şi parametrii de funcţionare ai motorului s-au înrăutăţit brusc, trebuie să goliţi imediat rezervorul şi să-l alimentaţi corect cu benzină. Trebuie să vă uitaţi cu atenţie şi la omul cu pistolul de alimentare de la pompă căci de multe ori chiar şi el poate comite greşelile de mai sus.

Valentin Nicolitov

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

13 ore

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

o zi

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

2 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

2 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână