Grup Renault România, pe trend ascendent

Pe o piață auto în continuă expansiune, toată lumea are de câștigat. Nici Grup Renault România nu face notă discordantă, mergând pe un trend ascendent.

Într-un interviu acordat site-ului daciagroup.com, dl. Liviu Bocșaru, director financiar al grupului, evidențiază o creștere a cifrei de afaceri a companiei Automobile Dacia în 2015 cu 1.76% față de cea a anului 2014, aceasta situându-se la valoarea de 19,165 miliarde de lei. Și mai impresionantă este creșterea profitului cu 20.43% între cei doi ani. Astfel, în 2015, profitul a ajuns la 448 milioane de lei.

O foarte mare parte a acestui profit provine din exporturi, care au însumat 90% din totalul de automobile produse la Mioveni. Cu toate acestea, Dacia vizează ca, pe viitor, ponderea autoturismelor comercializate în România să crească spre 20% din totalul producției.

Din totalul profitului pe 2015, 15 procente vor fi reinvestite, 5 procente vor constitui rezerve legale, iar 80% vor ajunge la acționarii Dacia. Începând cu anul 2000, investițiile Grupului Renault în România s-au ridicat la 10,77 miliarde de lei și au vizat atât dezvoltarea de noi subansamble, cât și optimizarea procesului de producție.

Referitor la anul 2016, directorul Financiar al Grup Renault România a evitat să estimeze o valoare a vânzărilor. Totuși, privind situația de ansamblu din primul trimestru, mă aștept ca vânzările Renault România să crească simțitor și în acest an.

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

2 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

2 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

3 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile