Industrie auto

Grupul Renault schimbă directorul de comunicare

Începând cu 16 septembrie 2024 Christian Stein va deveni director de comunicare al Renault Group în locul Stephaniei Cau.

Departamentul de comunicare al Renault Group va fi condus, începând cu 16 septembrie, de Christian Stein. Acesta o înlocuiește pe Stephanie Cau, care va părăsi compania. În noua sa funcție, Christian Stein îi va raporta direct lui Luca de Meo, CEO al grupului francez, și va avea responsabilitatea comunicării la nivel mondial.

Grupul Renault se află în prezent într-o etapă de evoluție rapidă, cu o abordare strategică bazată pe inovație, susținută de noi tehnologii și de noi modele de vehicule. „Beneficiind de o vastă experiență în domeniu, Christian Stein va avea un rol cheie în transformarea grupului într-una dintre cele mai dinamice companii auto din Europa, în contextul unei industrii aflate într-o mutație profundă”, notează oficialii companiei, care adaugă și că „Stein se va putea baza pe o echipă reînnoită, cu o experiență recunoscută în comunicare și animată de aceeași pasiune”.

Christian Stein și-a început cariera în anul 1991 în cadrul grupului PSA Peugeot – Citroen, unde a deținut funcții importante în marketing și vânzări până în anul 2011. De-a lungul anilor a lucrat în Franța, Belgia, Spania și Marea Britanie, dobândind astfel experiență atât la nivel central cât și la nivel național.

În 2011 s-a alăturat grupului Volkswagen în calitate de director de marketing al mărcii SEAT, înainte de a deveni, în 2015, director de comunicare globală și afaceri publice al SEAT SA și al mărcilor SEAT și Cupra.

După peste 20 de ani petrecuți în străinătate, Christian Stein a revenit în Franța în noiembrie 2020 când a devenit director de comunicare pentru mărcile Renault, înainte de a fi numit, în noiembrie 2023, director de experiență client al Ampere.

„Mă bucur să îl avem pe Christian Stein alături de noi în echipa de conducere a Renault Group. Christian a lucrat mulți ani alături de mine și beneficiază de toată încrederea mea. Știu că pasiunea sa pentru noi provocări și experiența sa vastă în comunicare și în domeniul auto îi vor permite să joace un rol determinant în îndeplinirea obiectivelor ambițioase pe care ni le-am stabilit. Experiența sa internațională ne va permite să susținem și să consolidăm mărcile noastre în toate țările unde suntem prezenți”, a declarat Luca de Meo, CEO al grupului Renault.

Anterior, la începutul lunii august, grupul francez a anunțat și schimbarea lui Luciano Biondo, cel care a supervizat crearea hub-ului industrial Renault ElectriCity. Poziția sa a fost preluată de Anne-Catherine Brieux, care a devenit vicepreședinte pentru operațiuni industriale.

De asemenea, la 1 septembrie, a avut loc și schimbarea directorului de inginerie. Philippe Krief a preluat funcția de Chief Technology Officer (CTO) al grupului Renault, succedându-i lui Gilles Le Borgne, acesta din urmă devenind consilier strategic al directorului general Luca de Meo.

Philippe Krief deține acum funcția de Chief Technology Officer (CTO) al grupului Renault în paralel cu cea de CEO al mărcii Alpine.

Tot pe 1 septembrie, și marca Dacia a grupului francez a anunțat o schimbare în management la nivel zonal. Mihai Tănase a devenit director de marketing al mărcii Dacia în România și Republica Moldova sub conducerea lui Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia. Iar de la 1 august 2024 Sile Fulga a devenit director executiv al Uzinei Vehicule Dacia, românul înlocuindu-l pe Carlos Carrinho.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

2 ore

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

3 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

3 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

4 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

4 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

4 zile