Guvernul promite 300 km noi de autostrada pana in 2018

Guvernul Cioloș promite 300 km noi de autostrada în numai doi ani. În total, rețeaua de autostrăzi autohtonă ar urma să atingă pragul de 1.000 km, până în 2018.

“Am reuşit să deblocăm spre 90% dintre proiecte şi aceste proiecte vor fi finalizate: Sebeş -Turda, Lugoj-Deva, Suplacu de Barcau-Bors, Mihăieşti – Nădăşelu, intrarea în Bucureşti pentru A3 (n.r. – Bucureşti – Ploieşti). Pot spune că primii 1.000 de km vor fi gata în prima jumătate a anului 2018”, a anunțat Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Ținta guvernului pare cel puțin fantezistă, ținând cont că, în prezent, doar 695 km de autostradă sunt deschiși traficului public. Anul trecut doar 12 km au inagurați de autorități, după ce în 2012 și 2013, cadența anuală de finalizare a tronsoanelor de autostradă aflate în lucru s-a limitat la aproximativ 100 km.

Guvernul Cioloș pare, însă, încrezător că finalizarea celor opt tronsoane aflate în prezent în lucru va avea o contribuție majoră la extinderea inelului de autostrăzi al României.

Tronsonul Gilău-Nădășelu are o lungime de 8,7 km, loturile trei și patru ale tronsonului Sebeș-Turda 28,8 km (lotul trei 12,5 km de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea, lotul patru 16,3 km de la nodul Decea pana in Turda), iar lotul al autostrăzii Lugoj-Deva, alți 15 km.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile