Honda prezintă o ediție limitată pentru modelul său electric de oraș. Honda e Limited Edition va fi disponibilă doar în 50 de exemplare pe principalele piețe din Europa.
Ediția limitată a modelului Honda e este disponibilă exclusiv în noua nuanță Premium Crystal Red, caroseria fiind completată de accente negre pentru praguri, partea inferioară a spoilerului față și spate. Plafonul este, de asemenea, vopsit în negru.
Modelul Limited Edition folosește jante negre de 17 inchi, iar interiorul a rămas neschimbat. Avem camerele digitale în loc de oglinzi retrovizoare și planșa de bord complet digitală formată din cinci ecrane. Modelul special a beneficiat și de o sesiune foto alături de campionul mondial din Formula 1, Max Verstappen, pilot al echipei Red Bull Racing.
Honda e Limited Edition primește motorul electric de 154 CP amplasat pe puntea spate. Bateria de 35.5kWh îi oferă o autonomie de 201 km, măsurată în regim WLTP. Pe piața din Marea Britanie, Honda e Limited Edition are un preț de 38.120 lire sterline.
Honda e a fost lansată în 2019 la Salonul Auto de la Frankfurt, fiind primul model complet electric din gama europeană a constructorului japonez.
Via Honda
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…