Honda HR-V, un nou pariu al japonezilor

Honda nu a putut sta departe de segmentul SUV şi a pregătit pentru Salonul Auto de la Geneva un frate mai mic pentru CR-V, botezat HR-V.

Şi era necesar aşa ceva, deoarece Honda simte că are nevoie de o ofertă şi mai variată pentru a veni într-u totul pe plac publicului de pe bătrânul continent. Noul SUV de clasă mică va avea o misiune destul de complicată, urmând a se duela în vânzări cu modele precum Renault Captur sau Nissan Juke. Personal consider că o primă bătălie a fost câştigată deja, noul HR-V fiind un model atrăgător, chiar arătos, cu un profil plonjat elegant, inspirat din liniile coupe-urilor.

La interior nu s-a mizat pe revoluţii de design, păstrându-se o notă destul de clasică, cu elemente care amintesc totuşi că celor de la Honda nu le-au plăcut niciodată planşele de bord banale. Interfaţa sistemului multimedia va fi asigurată de un ecran tactil de 5 inch, ca opţiune fiind disponibil şi unul mai mare, de 7 inch. S-a încercat să se ofere mult, în puţin spaţiu, bancheta fiind dotată cu de acum clasicul sistem Honda de optimizare a habitaclului botezat Magic Seats. Portbagajul promite 453 l, o valoare bună pentru un model ce provoacă aventura.

Sub capotă îşi vor face loc în primă instanţă două motorizări. Una diesel, cunoscută deja printre iubitorii mărcii, care produce 120 CP dintr-o cilindree de 1,6 litri, şi un nou motor pe benzină, de 1,5 litri, cu tehnologie i-VTEC, care poate furniza un maxim de 130 CP. Transmisiile manuale vor avea şase trepte, în timp ce o transmisie CVT va putea fi comandată la pachet cu noul motor pe benzină.

 

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

11 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

12 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

18 ore

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână