Honda Sports EV Concept este numele conceptului expus în premieră de constructorul nipon la Salonul Auto de la Tokyo, care își deschide porțile zilele acestea.
La Salonul IAA de la Frankfurt am făcut cunoștință cu studiul Urban EV, un hatchback compact electric confirmat pentru producția de serie în 2019 sau 2020. Citadina cu emisii zero și design retro va însoți noul concept Sports EV în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.
Noul studiu adoptă formatul unui coupe cu design retro, două locuri și proporții compacte. În spatele logo-ului Honda putem vedea o strălucire albastră, o caracteristică pentru viitoarele modele Honda electrice. În față, pe grila digitală, pot fi proiectate mesaje în diferite limbi, cum ar fi salutări sau sfaturi pentru alți participanți la trafic – sperăm că prietenoase! De asemenea, un ecran digital plasat la nivelul pragurilor va arăta gradul de încărcare al bateriilor. Oglinzile laterale au fost înlocuite cu o pereche de camere de luat vederi.
Honda nu este încă destul de generoasă cu informații referitoare la sistemul exact de propulsie, dar este clar că putem vedea acest Concept Sport EV ca frate al Conceptului Urban EV. Dacă și noul Coupe este, de asemenea, plănuit să intre în producție, nu este încă o certitudine.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…