Honda Urban EV a plecat pe drumul electrificării. Niponii lucrează intens la prima lor mașină electrică de serie. Vehiculul cu emisii zero va ajunge în showroom-uri la finele anului viitor.
Honda Urban EV va fi versiunea de serie a conceptului cu același nume, prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt în 2017 și prima dintr-o serie de mașini electrice construite de japonezi.
La ora actuală, nu există detalii referitoare la sistemul de propulsie al micuțului vehicul urban, iar camuflajul alb-negru nu lasă la vedere mai nimic. Observăm însă, că prototipul surprins în teste are o caroserie mai practică decât a conceptului, pentru că a primit portiere convenționale, care se deschid în aceeași direcție. Sunt șanse mari ca farurile LED rotunde să rămână pe poziție, la fel și accentele retro ale design-ului.
Portierele din față vor primi mânere escamotabile, iar cele din spate vor avea mânere ascunse în zona montantului spate. Fotografiile spion arată că prototipul nu are oglinzi retrovizoare, ci camere video, amplasate în dreptul montantului față. Imaginile captate de acestea vor fi redate la interior, pe display-uri aflate la extremitățile bordului, o soluție aleasă și de Audi pentru SUV-ul său electric, E-Tron, prezentat în septembrie, la Paris.
Și la interior ar trebui să găsim un concept simplificat, orientat în direcția simțului practic. Versiunea de serie nu va renunța la instrumentarul digital.
Honda Urban EV va fi prezentată în prima jumătate a anului viitor.
Sursă foto: Quattroruote.it
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…