Industrie auto

IEA: Mașinile electrice cu dimensiuni mici, prețuri egale cu cele termice în doar doi ani

Un raport al International Energy Agency (IEA) menționează că prețurile mașinilor electrice mici vor ajunge la paritate cu cele ale modelelor termice până în 2025.

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) susține că așteptările specialiștilor instituției sunt ca până la jumătatea anilor 2020 prețurile modelelor de mașini electrice cu dimensiuni reduse vândute în Europa și America de Nord să scadă până la paritate cu cele ale mașinilor similare cu motoare cu ardere internă.

În același timp, instituția consideră că vânzările de vehicule electrice la nivel global sunt de așteptat să crească cu 35% în 2023, până la 14 milioane. Astfel, ele vor reprezenta circa 18% din piața de autoturisme, în creștere de la doar 4% în 2020.

„Așteptările noastre actuale arată că putem vedea o paritate a prețurilor pentru mașinile electrice mici și mijlocii vândute în America de Nord și pe piețele europene undeva la mijlocul anilor 2020”, a declarat Timar Guel, reprezentantul IEA.

În opinia oficialului, în cazul mașinilor mai mari – cum ar fi SUV-urile și pickup-urile – este posibil ca paritatea de cumpărare să vină mai târziu, probabil în anii 2030.

China ocupă un loc proeminent în perspectivele anuale ale IEA privind vehiculele  cu baterie, reprezentând jumătate din vehiculele electrificate de pe drumuri la nivel mondial, inclusiv mașini complet electrice și hibride plug-in, și 60% din vânzările de vehicule electrice anul trecut au avut loc acolo.

În acest context, directorul executiv al IEA, Fatih Birol, consideră că tranziția către mașinile cu baterie va duce la o scădere a cererii de petrol cu cinci milioane de barili pe zi până în 2030.

– Ce se va întâmpla cu prețurile mașinilor electrice în anii următori?

Robert Stan

Leave a Comment

*

Bosch: După un 2025 dificil, 2026 nu va aduce o ameliorare semnificativă

Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…

o zi

Piața auto a scăzut cu peste 33% în ianuarie 2026

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…

2 zile

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

5 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

5 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

5 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

5 zile