Infiniti VC-T: revoluția compresiei variabile e aici!

Japonezii fac un pas în față. Unul mare. O săritură chiar: Infiniti VC-T este primul motor gata de producție, care beneficiază de compresie variabilă continuă. Ne vom vedea cu el la Salonul Auto de la Paris, luna viitoare.

Nu se știu prea multe despre acest propulsor, însă ceea ce se cunoaște, este impresionant: aproape că nu există un motor mai performant pe piață. Iar când spun performant, nu mă refer strict la dinamică, ci la combinația dintre putere și eficiență. Iar pe japonezi îi cunoaștem bine: nu dau rateuri, preferând să dezvolte o tehnologie până când sunt siguri de fiabilitatea ei. În cazul de față – 20 de ani de proiecte, teste, eșecuri, ameliorări, teste, și în final succese.

”Tehnologia VC-T reprezintă o schimbare de abordare pentru Infiniti. Ea reprezintă următorul pas în optimizarea eficienței motoarelor cu ardere internă. Rezultatul acestei tehnologii este o putere tipică motoarelor de 2 litri turbo, concomitent cu obținerea unei economii superioare de combustibil”, spune Roland Krueger, perședintele Infiniti.

Odată cu lansarea agregatului, vom asista la apariția unui nou capitol: cel al motoarelor care nu mai sunt limitate de un raport anume de comprimare, ci beneficiază de performanțele oferite de raporturile mici de comprimare și de economia oferită de raporturile superioare. Astfel, compresia variază continuu cu valori cuprinse între 8:1 (pentru performanțe ridicate) și 14:1 (pentru consum scăzut), prin modificarea cursei pistoanelor. Evident, operația este complet automată și depinde de factori precum poziția pedalei de accelerație, viteza mașinii și treapta de viteză selectată.

Dincolo de aceste avantaje, noul motor rulează mult mai silențios și fără vibrații, fiind și mai compact și mai ușor decât celelalte motoare cu performanțe asemănătoare. Probabil îl vom vedea, în viitor, sub capota lui Infiniti QX50, unde ar putea oferi o dinamică de V6, combinată cu un consum de diesel. Și cu SUV-ul nipon ne vom întâlni probabil peste o lună, în Paris.

 

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână