În perioada 1-3 iulie a avut loc cea de-a treia întâlnire naţională a membrilor Club Mazda. La adunarea de la Rânca, din judeţul Gorj, au fost prezente 31 de modele Mazda printre care Mazda2, Mazda3, Mazda3 MPS, SUV-ul CX-7, Mazda5, Mazda6 precum şi două reprezentante din generaţii diferite ale celui mai vândut roadster din toate timpurile, Mazda MX-5.
Participanţii, veniţi din Iaşi, Constanţa, Timişoara, Buzău, Vrancea, Bucureşti, Dolj sau Ialomiţa au parcus un traseu pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, cu o altitudine maximă de 2145 m, au luat parte la şedinte foto şi au schimbat impresii despre modelele Mazda preferate.
„A fost o întâlnire la înălţime din toate punctele de vedere. Ne bucurăm că am avut prezenţi colegi din toate colţurile tării, iar pe viitor ne dorim ca din ce în ce mai mulţi posesori de Mazda să se alăture clubului şi să participe la întâlnirile anuale. Primul pas este o vizită pe forum.clubmazda.ro”, a declarat Codrin Mihăilescu, reprezentant Club Mazda.
Prezenţa Mazda a fost asigurată de un reprezentant al constructorului şi de partenerii Arian şi BDT, cu puncte de lucru în Bucureşti şi în Braşov. Compania s-a asigurat că participanţii vor pleca acasă şi cu materiale personalizate care să completeze amitirile frumoase de la Rânca.
„Nu poate decât să ne bucure interesul arătat de posesorii Mazda faţă de maşinile lor. Acest lucru înseamnă că valorile pe care Mazda încearcă să le trasmită prin modelele sale se regăsesc şi la fiecare membru al clubului. Apreciem dedicarea acestora şi îi asigurăm de susţinerea Mazda şi pe viitor”, a declarat Dragoş Grapinoiu, Marketing Manager Mazda.
Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…