Noutati auto

Jeep deschide pre-comenzile pentru Renegade & Compass 4xe în Europa

Renegade și Compass 4xe sunt primele modele plug in hybrid disponibile în Europa. Constructorul american le propune clienților de pe anumite piețe, până pe 9 martie, versiunea „First Edition”.

Jeep începe procesul de electrificare a gamei sale și pe Bătrânul Continent. Primele modele care vor deveni disponibile în Europa, de la vară, sunt Renegade și Compass 4xe. Noua serie va include versiunile Longitude, Limited, S și Trailhawk. „4xe” este de acum denumirea pentru modelele electrificate – atât pentru noile PHEV-uri (plug in hybrid) cât și pentru viitoarele modele Jeep dedicate mobilității sustenabile.

Renegade și Compass 4xe vor fi oferite, momentan, doar în versiunea exclusivă „First Edition”. Aceasta este disponibilă la pre-comandă în Europa, în Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia și Austria – până pe 9 martie. Clienții au la alegere, în funcție de piață, între versiuni Urban – bazat pe nivelul „S” sau Off-road – creat din Trailhawk. Cele două modele oferă o combinație de propulsor pe benzină de 1.3 litri turbo (tracțiune față) și motor electric (spate) pentru a livra un sistem AWD electrificat.

4xe, plug in hybrid de 50 km

În cazul ambelor configurații modelele 4xe vor dispune de o putere totală de 240 CP. În plus, cuplul va fi cu 50% mai mare decât al variantei Trailhawk cu motor diesel de 170 CP. Jeep promite o combinație de performanțe și spirit aventurier eco – Renegade și Compass vor atinge 100 km/h în circa 7 secunde. Totul cu emisii CO2 – în modul hibrid – mai mici de 50 g/km (NEDC). Și viteze maxime de 130 km/h (EV) sau 200 km/h în modul hibrid.

Foarte important, clienții care aleg 4xe First Edition vor primi și o priză pentru acasă tip „Wallbox”. Astfel, Renegade și Compass se vor reîncărca cu maxim 3 kW, timpul de așteptare fiind de trei ore și jumătate. Opțional, păstrând același echipament, timpul poate fi redus la 100 de minute în cazul creșterii puterii la 7,4 kW. În plus, Jeep promite multă sustenabilitate. Adică o autonomie EV de maxim 50 km, dar și o garanție de 5 ani pentru vehicul și 8 ani pentru acumulatori. Plus o producție eco – plastic reciclat în zona șasiului modelului Renegade și 40% din rezervor realizat tot din materiale refolosite.

Aurel Niculescu

Leave a Comment

*

Totul despre prima baterie semi-solid state din istorie, lansată de MG

Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…

22 de ore

(A) Top 4 motoare Dacia: de la consum redus de combustibil la performanță, rezistență și fiabilitate pe termen lung

Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…

o zi

(A) De ce merită să alegi un autoturism second hand: Avantaje și garanții

Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…

o zi

Omoda 7 se lansează oficial pe piața din România

Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…

o zi

iCAUR pregătește ofensiva europeană, inclusiv în România

Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…

3 zile

Premieră europeană: BMW România lucrează alături de Registrul Auto Român pentru a oferi un plus de siguranță clienților mașinilor second-hand

Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…

4 zile