Kaufland dă verde la electrice

Hai la Kaufland să facem plinul! Nu, nu pentru că rețeaua de magazine și-ar fi deschis lanț de benzinării, ci pentru că în parcările magazinelor sale vor apărea stații de încărcare cu curent electric. Așa că toți proprietarii de mașini electrice sau hibride plug-in sunt invitați să le folosească. Pentru început, gratuit.

Frumoasa poveste a început în București, la magazinul de pe str. Barbu Văcărescu. Spre sfârșitul lunii, va apărea o a doua stație în Ploiești. Iar dacă nu găsiți loc ”la pompă”, stați fără grijă: puteți încerca noaptea, pentru că stațiile au program de funcționare non-stop. Mai mult, nici nu trebuie să zăboviți o veșnicie, pentru că stațiile oferă o opțiune de încărcare rapidă. Astfel, în mai puțin de o oră, puteți pleca cu acumulatorii încărcați la minimum 80%.

În viitor, Kaufland va inaugura și alte stații de încărcare ajungându-se la un total de 10 în toată țara. Le vom putea folosi în parcările din Arad, Constanța, Deva, Pitești, Sebeș, Sibiu, Timișoara și pentru împătimiții de soare, pe autostrada București – Constanța. Astfel, se va acoperi inteligent o rută care va uni vestul cu estul țării. Felicitări Kaufland!

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână