Noutati auto

Kia Soul – primele imagini cu viitorul crossover care va fi prezentat luna aceasta

Kia Soul apare în primul teaser înainte de a-și face debutul la Salonul Auto de la Los Angeles, care își va deschide porțile la sfârșitul acestei luni.  Producătorul sud-coreean trece în contul viitoarei Soul “o versatilitate uluitoare pentru fiecare”.

Cea de-a doua generație Kia Soul va veni cu – promite constructorul – un “design îndrăzneț, fără a compromite caracterul practic, și va fi distractivă la condus.”

Una dintre imagininile oficiale publicate de Kia arată montantul spate al automobilului, confirmând, în același timp, că modelul își va păstra silueta pătrățoasă, stopurile dispuse vertical și ușa portbagajului aproape perpendiculară pe sol.

Citește și:

Test Kia Soul Electric Trendbust AT

O altă fotografie arată parțial și partea frontală, care va fi, cu siguranță modificată, astfel încât modelul să se alinieze fraților din gamă. Aceasta va include o grilă redesenată și faruri LED noi. Și stopurile lui Soul vor primi tehnologie LED.

La interior, asiaticii vor veni cu materiale de calitate superioară și tehnologie de ultimă oră. Un volan nou, un selector nou de trepte și un sistem multimedia actualizat se vor regăsi pe lista de noutăți.

Dacă va primi platforma pe care este construit și Kona, atunci gama de motorizare ar trebui să o imite pe cea a crossover-ului de la Hyundai. Se vor regăsi astfel în gamă un motor aspirat de 2.0 litri, un motor turbo de 1.6 litri și o versiune cu baterie de 64 kWh. Această baterie îi asigură lui Kona EV o autonomie de 415 kilometri, deci ne putem aștepta la cifre asemănătoare și la Kia Soul. Sud-coreenii nu au anunțat dacă versiunea electrică va fi prezentată la Salonul Auto de la Los Angeles sau la o dată ulterioară.

Viitoarea Soul va ajunge în showroom-uri în primăvara anului viitor.

 

 

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile