Kilometrajul şi istoricul de daune al maşinilor second hand, prin SMS

Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF, va pune la dispoziţie un serviciu pentru o informare rapidă, corectă şi transparentă a cumpărătorilor de autovehicule second hand. Acesta este unul dintre cele trei proiecte care vor fi dezvoltate, în parteneriat, de cele două instituţii.

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ovidiu Wlassopol, a avut o întâlnire cu George Adrian Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român, în cadrul căreia au fost agreate de către ambele părţi susţinerea în implementarea şi derularea a trei proiecte cu impact asupra celor 7,6 milioane de autovehicule din România.

Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

 

Citiţi continuarea pe www.floteauto.ro

Redactia AutoExpert

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile