La Beciul Domnesc cu Dacia Duster și Bigster – Valori tradiționale

Ia o pauză de la vâltoarea în care te trage viața! Ia tirbușonul, scoate dopul de plută, toarnă în pahar, pierde-te în culoare, dă-le un pic de răgaz uleiurilor să se volatilizeze, agită paharul, umple-ți plămânii cu aromele și, în final, degustă în tihnă. Apoi, lăsându-te pradă miresmelor, admiră în parcare cele mai reprezentative SUV-uri românești și fii mândru: valorile autohtone adoptă forme și valori din cele mai diverse! Foto: Christian Bart

 

În povestea noastră, firul epic nu începe cu „a fost odată ca niciodată“, ci e precis localizat în spațiu și timp. Astfel, în vremea lui Ștefan cel Mare, mai exact la începutul secolului al XVI-lea, în Odobești a fost ctitorită această minunăție fără egal în țară: Monumentul Beciul Domnesc. Din perioada respectivă s-a născut legenda că însuși domnul Moldovei a ordonat ridicarea sa, iar primele înscrisuri oficiale spun că, în 1834, pe moșia domnitorului Mihail Sturdza, care cuprindea o plantație cu 200 ha de viță-de-vie în Odobești, pe dealul Șarba, existau ruinele a două crame din piatră acoperite cu șindrilă, una dintre ele fiind chiar cea în fața căreia ne aflăm.

La dorința domnitorului, medelnicerului (și paharnicul) său a renovat, începând cu 1834, ceea ce azi este unicul beci din România cu pisanie domnească săpată în piatră. Pe aceasta scrie: „A stăpânitorului prințu al Moldavi Mihail Sturza v.v anul 1839, prin supusă slugă medelnicer Asanachi Panfile“. În 1954, acesta a fost inclus pe lista monumentelor istorice ale României, fiind încadrat în categoria A, cea a monumentelor de importanță națională.

Pivnița Beciul Domnesc – monument istoric umic în România

Din momentul în care administratorul monumentului deschide ușa grea, din lemn masiv, datând din 1906, mă pătrunde fiorul celor 8–10°C care păstrează vinul din pivniță în condiții ideale, combinat cu mirosul greu de vin care s-a impregnat în toți porii pereților. Doar umiditatea este reglată cu aparate electrice moderne, temperatura fiind păstrată grație canalelor și fantelor de aerisire originale, fără vreo intervenție electrică. Scara din piatră masivă m-a condus la primul nivel, aflat la 7 metri sub pământ, acolo unde apar primele din cele 3000 de sticle aflate în beci.

Curând, oriunde privești vezi doar sticle cu vin prăfuite, printre care păianjenii și-au țesut plase, iar ăsta e un semn bun, care certifică mediul sănătos și condițiile ideale de dezvoltare a vieții în pivniță. Climatul se datorează inclusiv tufului calcaros adus din sudul Basarabiei, care, spre deosebire de cărămida din care sunt realizați pereții celorlalte beciuri, este foarte rezistent, în cei 500 de ani nefiind nevoie să fie realizate consolidări ale pivniței, deși Vrancea e polul cutremurelor din România. În plus, roca nu păstrează umezeala în interiorul beciului, fapt care s-a dovedit crucial pentru toate sticlele vechi.

Iar cea mai veche sticlă datează din 1949, adică fix din anul în care s-a înființat compania, este un merlot de Odobești, și privind licoarea din interior, rămân șocat de limpezimea sa, în timp ce administratorul monumentului îmi mărturisește că, dacă dopul este bun, vinul poate rezista oricât în condițiile din pivniță. Mai scoatem aleatoriu câteva sticle cărora le verificăm limpezimea, și uitându-mă la ele în sus, spre lumină, îmi devine evidentă forma de cruce a întregii construcții, care se potrivește de minune cu stilul de a clădi al lui Ștefan cel Mare.

➡ Vizitează pagina Monumentului Beciul Domnesc! 💡

Cum ar fi ca marele domnitor chiar să fi ctitorit acest monument? Însuși faptul că în aerul pe care îl respir sunt molecule vechi de mai bine de jumătate de mileniu îmi face pielea de găină. Coborâm încă un set de trepte și ajungem la 10 metri sub pământ, acolo unde se dezvăluie privirii și restul sticlelor, până la numărul remarcabil de 3000. În mod regulat, se scot sticle din beci și sunt puse la vânzare pe piață, fiind înlocuite cu altele noi, pretabile pentru a fi păstrate peste ani.

Izul de vin aromat, provenit, probabil, de la vinul închinat de-a lungul timpului chiar aici, în beci, combinat cu temperatura scăzută, naște o poftă imensă de degustat. Până atunci însă, profit de ultimele ore de lumină pentru a vizita via din zona Odobești a Beciului Domnesc și de a compara pe drumurile virajate cele două SUV-uri Dacia. Dusterul îmi e partener la dus, permițându-mi să mă bucur de vizibilitatea bună în toate direcțiile și de caroseria compactă, dispusă să se arunce cu dezinvoltură pe viraje, cu un ruliu care să-ți povestească despre limitele mașinii, dar care să nu te panicheze vreo secundă.

Hibride cu acte în regulă

În linie dreaptă, se simte rapid, motorul electric de 49 CP răspunzând instantaneu accelerărilor, sprijinit rapid de cel termic. Odată ajunși la vie, nu rezistăm unei plimbări printre rândurile cu viță care încă n-a dat în pârg. Ambele mașini trec fără efort pe pământul proaspăt umezit de ploaia de vară abia căzută, deși n-am versiunile cu tracțiune integrală. Oprim pentru poze și ne rătăcim câteva minute în liniștea cu care ne învăluie natura, ne umplem plămânii cu aerul curățat de ploaie și înmiresmat cu buchetul boabelor ce se vor avea naște în curând și am mai rămâne aici dacă la monument nu ne-ar aștepta degustarea de vinuri la care am visat toată ziua. Și la fel am rătăci pe oricare din cele 1400 de hectare cultivate cu viță-de-vie nobilă pe care Beciul Domnesc le deține în Odibești, Cotești, Panciu și Huși.

➡ Configurează aici un model Dacia! 💡

Doar că timpul preferă matematica în detrimentul poeziei, trimițând amurgul să ne conducă la monument, însă, de data asta, urc la volanul mai marelui Bigster. Din prima clipă, îl simt docil și relaxant, grație ampatamentului mai mare cu 4 cm și suspensiei un pic mai moi. Pe viraje, deși nu egalează agilitatea fratelui său mai ușor cu 90 kg, are un comportament mai matur, dat de distribuția mai echilibrată a maselor pe punți (56/44% vs 59/41%) și de poziția mai sportivă la volan, cu gambele mai înclinate. Este, evident, o mașină de familie, care lasă razele apusului să pătrundă prin plafonul panoramic și asigură un consum mediu real mai bun decât al fratelui mai mic (4,7 vs 5,4 l/100 km), grație sistemului de propulsie hibrid mai nou și mai eficient.

În sfârșit, degustarea!

Ajunși la monument, suntem întâmpinați cu platouri de degustare gata să ne ascută simțurile, dezvăluind până și cele mai ascunse arome ale licorilor. De la sauvignon blanc la pinot noir, toate mă răscolesc cu buchete mai bogate decât am descoperit vreodată la o degustare din afara țării, fie că vorbim despre Franța, Portugalia sau Canada. O spun fără rezerve, vinul românesc în general și cel de la Beciul Domnesc în special este o poezie care devoalează tâlcuri noi pe măsură ce deguști, refuzând să-și etaleze toate secretele din primele versuri. Muza mea este, fără îndoială, Couvee 49 Rouge, o ediție limitată de 5506 sticle și recunosc că aș umple fiecare dintre cei 938 l pe care-i au portbagajele Daciilor de afară cu licoarea asta și aș aduce-o acasă!

Doar că acasă n-am un beci cu temperatură și umiditate constante, deci prefer să prețuiesc fiecare înghițitură aici, la monument, și să iau cu mine doar strictul necesar, de care mă pot bucura în viitorul apropiat. Așa că, după o noapte liniștită petrecută în Odobești, ne întoarcem acasă cu două Dacii și cu promisiunea de a reveni curând la Monumentul Beciul Domnesc!